Nicicând nu se va putea spune invers decât titlul. Madam primar nu are cum să ajungă zâna școlilor și spaima gunoaielor. Prioritățile primăriei sunt gândite în așa fel încât se începe cu șmecheria gunoaielor, iar când se ajunge la problema învățământului franțuzoaicei i se epuizează elanul.
După ce a lăsat Sectorul 1 săptămâni întregi în mizerie, cu șobolani fericiți că au ce răscoli în munții de gunoaie, coproducția franco-română a primăriei, de Clotilde Armand e vorba, a mai găsit și alte resurse de a nu renunța la obsesia ei. Bani-gunoaie și retur, de parcă pentru asta ar fi fost aleasă. Simpatia ei pentru alte firme de salubrizare nu a scăzut, se aude tot mai des printre funcționarii din subordine. Și nici interesul. Mai nou, însă, căci de aia spun că este o obsesie, a mai născocit ceva. Puțin câte puțin vrea să reducă frecvența cu care se face curățenie pe străzile și arterele pietonale cu trafic intens. Hai, mai ușor cu măturatul, spălatul și stropitul! Comuniunea dintre om și natură, căci doamna e ecologistă de rit USR, mă rog, vrăjeala aia ieftină cu pomii, parcurile și verdeața, ei bine, îmbrățișarea omului cu natura se va face mai simplu. Și fără bani. Vântul mătură strada, ploaia o spală sau o stropește, depinde cât de puternică este. Nici cu esplanada aia cu alei de „procreare” nu stă mai bine. Vine primăvara și nu avem nici măcar un boschet mai ca lumea unde să ne exprimăm sentimentele.
Cu gunoiul o ține tot într-o ocrotire. Când e vorba de învățământ, e dezastru. Există în cartierul Aviației o școală de calitate. Școala nr. 12. Sau Școala Herăstrău, cum e mai bine cunoscută. Se învață în trei ture, e o aglomerație de nedescris. Arată ca un furnicar. Și ce dacă? Sesizări făcute de părinți cât cuprinde. Clotilde a promis. A promis de toate. Și ce dacă a promis? Rolul primarului e să promită. Decongestionarea ei nu ar fi o problemă. Părinții au venit cu propuneri și soluții. I-au explicat că școala are vechime în cartier. De când s-a înființat au apărut zeci și zeci de blocuri, școala nu mai face față la numărul mare de copii. Cred că părinții au vedenii. Sau mint copiii că nu au nici loc să respire. Clotilde nu a ajuns la școala asta niciodată, să se convingă. Ar putea să meargă, totuși, și-ar putea îmbogăți cultura cu strigături care în franceză nu au echivalent. E un folclor de mamă autentic, strâns de la alegeri încoace.