Cum poate Trump să navigheze în noua lume multipolară

Pe măsură ce Donald Trump se pregătește să preia Casa Albă  pentru a doua oară,  se confruntă cu o lume care s-a schimbat profund din 2020.

Deși invazia Rusiei în Ucraina poate fi cea mai vizibilă schimbare, două schimbări mai profunde în ordinea internațională cer atenția Americii: ascensiunea multipolarității și tendința spre „multi-aliniere”.

Una dintre cele mai mari provocări  pentru Trump va fi gestionarea difuzării puterii și influenței către alte mari puteri fără a cădea victimă extinderii excesive sau a fi atras în conflicte inutile.

Poate să adopte o strategie de echilibrare care să împuternicească alți actori regionali să contribuie la stabilitate, notează Responsible Statecraft. De exemplu, în Indo-Pacific, țări precum Japonia, Coreea de Sud și India au motive întemeiate să limiteze expansiunea Chinei. În loc să poarte singur povara, Washingtonul  ar trebui să sprijine eforturile acestor țări, oferind suport economic, tehnologic și de apărare care le permite să mențină un echilibru stabil al puterii în regiune.

Flexibilitate și prudență, nu dominanță sau hegemonie

O lume multipolară nu necesită ca SUA să abandoneze complet conducerea sa, dar înseamnă adoptarea unei abordări reținute care se concentrează pe domenii critice de interes, unde implicarea americană poate avea un impact semnificativ. Statele Unite nu mai sunt în măsură să stabilească unilateral agenda globală sau să se aștepte ca alte țări să le urmeze fără ezitare.

Dacă multipolaritatea necesită o abordare recalibrată, tendința în creștere a „multi-alinierii” atât amplifică această cerință, cât și o complică. Multe națiuni sunt din ce în ce mai reticente să se angajeze exclusiv fie în favoarea SUA, fie în favoarea competitorilor săi. În schimb,  urmăresc parteneriate flexibile cu mai multe puteri, ghidate de interesul pragmatic propriu.

Multi-alinierea reflectă o schimbare în relațiile geopolitice. În lumea de astăzi, puține țări doresc să fie legate de obligațiile unui bloc rigid. Cu toate acestea, oferă și o oportunitate valoroasă:  permite administrației Trump  să colaboreze cu state pe probleme specifice fără a le cere să „aleagă o parte” sau să renunțe la strategiile lor naționale. În loc să insiste pe alinierea completă, SUA pot urmări parteneriate specifice fără alianțe rigid definite.

Reținerea nu este doar un răspuns practic la multipolaritate și multi-aliniere, ci o modalitate mai sustenabilă pentru America de a se angaja în lume.

Costul menținerii alianțelor extinse și al garanțiilor de securitate a devenit din ce în ce mai greu de justificat, mai ales având în vedere că alte țări sunt dispuse și capabile să preia roluri mai mari în regiunile lor.

Prin trecerea de la intervenția globală la echilibrarea prudentă, SUA pot reduce amprenta militară în timp ce continuă să joace un rol constructiv acolo unde contează. Aceasta înseamnă concentrarea pe regiunile care afectează direct securitatea americană, cum ar fi Atlanticul de Nord și emisfera vestică, și permiterea aliaților să își asume o responsabilitate mai mare în alte părți.

Donald Trump poate conduce prin exemplu, demonstrând că adaptarea la complexitate necesită flexibilitate și prudență, nu dominanță sau hegemonie.