Dorința de sânge. Cum va încerca Iranul să „pedepsească” Israelul?

Nu a fost niciodată vorba doar despre Gaza. Începând din octombrie, Orientul Mijlociu a fost cuprins de un război regional.

După atacul aerian al Israelului asupra Beirutului și asasinarea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, iranienii promit o abordare diferită, comentează The Spectator. După uciderea lui Qassem Soleimani în 2020 și atacul israelian asupra consulatului Iranului din Damasc, au promis enteqam: răzbunare. Astăzi, ei spun mojazat – pedeapsă, sau khun-khahi: literalmente „dorința de sânge”.

Israelul are trei datorii de sânge neachitate, acumulate în ultimele săptămâni din partea autointitulatei „Axe a Rezistenței”. A bombardat Hodeidah, portul controlat de Houthi în Yemen, în plină zi.

A ucis un important comandant Hezbollah – care era, de asemenea, căutat de Statele Unite pentru atentatele de la Beirut din 1983 – în mijlocul bastionului Hezbollah din Beirut.

A umilit regimul iranian prin asasinarea președintelui politic al Hamas, la câteva ore după ce acesta l-a îmbrățișat și l-a sărutat pe liderul suprem Ali Khamenei. Răspunsul ar trebui să fie coordonat astfel încât toate cele trei părți îndurerate să poată obține răzbunarea fie împreună, fie una după alta. Pare un obiectiv destul de greu de îndeplinit.

13 august, ziua atacului?

Axa putea amâna un atac serios până la 13 august, care coincide cu postul Tisha B’Av: ziua în care romanii i-au expulzat pe evrei din Israel în anul 70 d.Hr.; ziua în care evreii au fost expulzați din Anglia în 1290; ziua în care ghetoul din Varșovia a fost lichidat în 1942.

Dușmanii Israelului știu totul despre aceasta. Anul trecut, susținătorii liniei dure iraniene au realizat un scurt documentar despre această zi, iar în 1994, Hezbollah a ales această dată pentru a arunca în aer un centru comunitar evreiesc în Argentina, la Buenos Aires, omorând 85 de persoane.

Modul în care Axa alege să riposteze va răspunde la cea mai importantă întrebare dintre toate: atunci când vine vorba de a suporta consecințele atacurilor sale asupra țintelor Axei, Israelul a blufat?

Axa ar putea presupune că Israelul a mușcat mai mult decât poate mesteca. Ar putea atrage Israelul într-un al doilea război de uzură în Liban, care ar fi mult mai dureros pentru frontul israelian decât Gaza. Alte facțiuni ale Axei ar putea epuiza apărarea aeriană a Israelului. Moralul ar fi slăbit, iar Casa Albă ar fi supusă rapid unor presiuni puternice pentru a solicita o încetare a focului. Iranul ar putea chiar să folosească haosul pentru a construi în sfârșit o bombă nucleară.

Factorul America

Cealaltă opțiune pentru Axă este să parieze că America intervine pentru a „îmbrățișa” Israelul. Începând cu luna octombrie, desfășurările de forțe americane în Orientul Mijlociu au contribuit mai puțin la descurajarea Iranului decât la limitarea Israelului.

Presiunea SUA  l-a împiedicat probabil pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu să intre în război în Liban în octombrie și a împiedicat un răspuns israelian semnificativ la ultimul atac cu rachete al Iranului în aprilie.

Axa ar putea opta pentru un atac în care miza este fie prea mare, fie prea mică pentru a justifica un război regional la scară largă, mizând pe faptul că Washingtonul va reține încă o dată Israelul. Dar dacă prezentarea puterii Israelului nu este deloc o cacealma?

Contrar credinței populare, Netanyahu mai multă libertate politică decât a avut într-un an. Knessetul se află în vacanța de vară, ceea ce înseamnă că un vot de neîncredere nu poate fi cerut împotriva sa până la sfârșitul lunii octombrie. Până atunci, el deține controlul total. Adevăratul său termen limită este 5 noiembrie, când America se va prezenta la urne.

În discursul său de joia trecută, secretarul general al Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat că lovitura Israelului asupra lui Haniyeh a fost un „atac asupra suveranității, securității naționale, prestigiului și onoarei Iranului”. Cu toate acestea, opțiunile Iranului sunt mai complicate.

Republica Islamică se confruntă cu numeroase probleme: inflație ridicată, șomaj ridicat, minorități rebele, corupție endemică și, așa cum este clar pentru toată lumea, un cerc intern compromis. Singurul domeniu în care excelează este construirea oportunistă a unui imperiu. Dacă eșuează, regimul ar putea fi în pericol.