Poate că marele defect al lui Biden a însemnat că politica sa externă și sentimentul cu privire la locul Americii în lume s-au bazat în mare parte pe o lume care nu mai existăÎn ultimele zile la Casa Albă, Joe Biden încă se agăța de ideea că ar fi putut câștiga alegerile din 2024, dacă nu ar fi fost forțat să se retragă.
Nu contează că, la 82 de ani, o majoritate consistentă a alegătorilor americani a spus că este prea bătrân pentru un nou mandat. Sau că, atunci când a fost întrebat dacă ar fi avut vigoarea necesară pentru încă patru ani în funcție, a răspuns: cine naiba știe?
„O poveste a decăderii la bătrânețe și a incapacității de a o recunoaște”
În opinia lui Biden, eșecul central al președinției sale nu a fost refuzul încăpățânat de a-și recunoaște declinul, chiar dacă ravagiile vârstei erau dureros de clare, notează New Statesman. Și nici că i-a lăsat Kamalei Harris doar 106 zile pentru a-și organiza propria campanie sortită eșecului.
Vina aparține în schimb colegilor săi democrați. Granzii partidului, cum ar fi fosta președintă a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, care a făcut apel public la Biden să se retragă, i-au refuzat celui mai bătrân președinte din istoria Americii o ultimă șansă de a fi marele „copil al revenirii”. El a fost dezamăgit de partidul său, nu invers.
Și decizia finală de a renunța nu a fost o recunoaștere tardivă a unei evidențe – că nu ar fi trebuit să candideze din nou – ci un gest nobil.
„Din păcate, este povestea lui Lear”, a declarat Eliot Cohen,expert în politică externă și apărare. Președinția lui Biden a fost în cele din urmă „o poveste a decăderii la bătrânețe și a incapacității de a o recunoaște; a fi înconjurat de consilieri și rude care neagă acest lucru și a irascibilității atunci când este confruntat cu realitatea”.
În timp ce miniștrii nominalizați de Trump descind în Senat pentru audierile lor de confirmare, iar în jurul Capitoliului se ridică garduri de securitate înalte de trei metri pentru pregătirea ceremoniei de inaugurare, Biden a devenit omul de ieri.
Surd și arogant
Cu toate acestea, el a folosit ultima săptămână pentru a încerca o tură victorioasă. Pur și simplu, s-a autopromovat în ultimul său discurs public – un exercițiu jalnic. A proclamat mândru că, „datorită administrației noastre, Statele Unite câștigă competiția mondială” și că a „sporit puterea Americii în toate dimensiunile”.
Toți președinții care pleacă încearcă să își pună în valoare moștenirea și puțini sunt înclinați să își asume eșecurile. Dar, prin refuzul de a răspunde chiar și criticilor legitime ale bilanțului său în materie de politică externă, cum ar fi retragerea haotică a SUA din Afganistan, acordarea treptată de ajutor militar Ucrainei și catastrofa umanitară continuă din Gaza, Biden a părut surd și chiar arogant.
Deși va fi amintit pentru nebunia de a candida din nou și de a nu accepta propria decădere, poate că marele defect al lui Joe Biden a însemnat că politica sa externă și sentimentul cu privire la locul Americii în lume s-au bazat în mare parte pe o lume care nu mai există.
Săracu, nu va fi ținut minte decât de familie.