AcasăPoliticaNicușor Dan amenință Rusia: chem NATO!

Nicușor Dan amenință Rusia: chem NATO!

Primarul Capitalei dovedește că este receptiv la ce i se transmite – a priceput numaidecât că Soroș vrea sânge, iar UE, contracte pentru fabricile de armament franco-germano-olandeze, care domină piața europeană. Problema la el e alta, însă. Nu poți purta un maiou cu „Je suis Micron” și să te dai la șmecherii școlii!

Îl știți pe ăla care era buzunărit de colegi și trimis să aducă mingea de fotbal, dată peste gard? Ce a făcut el când s-a văzut primar? A blocat toate proiectele, a tăiat și stimulentul pentru persoanele cu dizabilități, a lăsat parcurile neîngrijite… și câte și mai câte, uite-așa, numai de-al naibii, ca să afle lumea cine-i șeful acum și ce mare și tare a ajuns el!

Iar când va fi președinte, cu binecuvântare de la Palatul Elysée, o să-i arate el și lui Putin!

Să intre NATO în Moldova!

Nicușor Dan știe că este pe cai mari acum, dar începe să se și creadă personaj important, capabil să schimbe cursul istoriei. Vorbind la fanatik.ro despre ce va face el, ca șef al statului, în situația în care Rusia va invada Moldova, viitorul „fost candidat la președinția României” a declarat va cere intervenţia NATO!

Dovedind că nu cunoaște absolut niciun articol din tratatul Alianței Nord-Atlantice, la fel ca Elena Lasconi, o altă „reușită” a rețelei ONG-iste din România care vrea să ajungă la Cotroceni, Nicușor Dan lasă să se vadă că, de fapt, nu este decât o portavoce a intereselor Franței în regiune. Cum peste tot a auzit că Emmanuel Macron vrea să se ia la trântă cu Putin, Nicușor o fi înțeles că este în regulă dacă adoptă discursul Parisului și livrează același mesaj. „Da, o voi face (n.r. – chemarea NATO să intervină în Moldova), dar este important să facem tot ce ţine de noi ca să nu ajungem la acest scenariu. În acelaşi timp, trebuie să sprijinim Ucraina, pentru că este o garanţie pentru securitatea Republicii Moldova”.

Chișinăul nu are nici dimensiunea, nici importanța Kievului, iar aderarea Moldovei la NATO este doar un vis, cel puțin la momentul actual. Dar pentru Nicușor Dan toate acestea sunt elemente fără importanță. Și ce dacă NATO nu a apărat, la propriu, Ucraina de invazia rusă? O va face, negreșit, în Moldova pentru că îi cere Nicușor să intervină.

Până atunci, epigonul lui Băsescu îl anunță pe Macron că este pregătit să livreze câteva comenzi de achiziții militare – „ Este important ca Europa să îşi consolideze capacitatea militară”.

Scenarii pentru izbucnirea celui de-Al Treilea Război Mondial

Totuși, plecând de la aceste afirmații, nu putem să evităm o întrebare – Este posibil ca România să fie târâtă într-un război cu Federația Rusă? Prin declarațiile făcute, Nicușor Dan asta sugerează, că va acționa de așa natură încât va cere intervenția militară a NATO, adică va solicita activarea Articolului 5 din statutul Alianței Nord-Atlantice.

Iată câteva dintre scenariile declanșării WW3, așa cum încep ele să fie rostogolite pe canalele media din Vest. Pare șocant, dar în presa occidentală au apărut, deja, lucrări despre cum s-a derulat World War Three, atenție! Cu alte cuvinte, nimeni nu-și mai pune problema „dacă va începe”, ci doar „cum se va termina”. Aici încă se mai discută aprins fiindcă nu s-a ajuns la un consens legat de „fiabilitatea” (!) arsenalului nuclear al Federației Ruse!

Am zis șocant? Nici pe departe, fiindcă adevăratul șoc vine după ce o să citiți că unul dintre scenariile declanșării WW3 implică chiar România!

Într-un document „scăpat” pe rețeaua Reddit și intitulat „Războiul care va depăși toate războaiele (2027-2032)” sunt prezentate câteva scenarii, iar în introducere se menționează că Al Treilea Război Mondial a durat cinci ani, fiind un conflict global caracterizat printr-o serie de teatre de război și destabilizare pe scară largă. Chiar dacă nu a oferit schimbări semnificative ale frontierelor teritoriale, din cauza fricii de escaladare nucleară, conflagrația a lăsat un impact durabil asupra politicii globale, a economiei și structurilor sociale.

În Europa de Est, fiindcă asta ne interesează, se precizează că războiul a escaladat după ce forțele ruse și belaruse au lansat o a doua încercare de a captura Kievul, confruntându-se cu rezistența trupelor europene trimise în Ucraina de coaliția Vestului. Ostilitățile s-au inflamat în statele baltice și în estul Poloniei din cauza deciziei Rusiei de a cuceri și închide Coridorul Suwalki. Asta a declanșat Articolul 5 al NATO .

Separat, pe un alt front, forțele militare române au sprijinit Moldova împotriva trupelor separatiste ruse din Transnistria, se mai menționează în scenariul respectiv, în timp ce Balcanii au luat foc declanșând un al doilea război sârbo-kosovar.

Teroarea și paranoia au cuprins toată Europa din cauza polarizării crescânde între partidele de dreapta și de stânga, care au instigat și s-au acuzat reciproc de campanii de dezinformare finanțate de Rusia și China. Această stare de spirit a dus, într-un final, la suspendarea anumitor libertăți civile, se mai spune în articol.

Dincolo de toate, se remarcă ușurința cu care conflictele regionale escaladează și se transformă în războaie adevărate, care vor implica marile națiuni militare de pe glob. Este de ajuns o scânteie și status-quo-ul actual, chiar dacă fraged, devine istorie.

Ușurința cu care un candidat precum Nicușor Dan vorbește despre un conflict NATO vs. Rusia arată cât de puțin cunosc politicienii din istorie și cum n-au învățat nimic din lecțiile trecutului. WW3 va aduce, dincolo de milioane de morți, doar o nouă turbulentă, în care supraviețuitorii se vor întreba cât timp va trece până la următorul război.

 

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
1.730 afisari

9 COMENTARII

  1. Care NATO? Nicule tu gandeste-te cat ne-au tinut in afara UE . Tu crezi ca te va ajuta cineva?USA s-a cam retras si ei contribuiau cu 75% la fondurile NATO.

  2. Sa ne ferească Dumnezeu ,ca acest habarnist iresponsabil și depășit din toate punctele de vedere , să ajungă președinte ,

  3. NATO nu va interveni pentru Romania din care face parte,Moldova și Ucraina vor face parte din NATO la Pastele Cailor,asta face parte din negocierile care se desfășoară acum între Statele Unite și Rusia.

  4. ati uitat sa precizati despre marele cutremur, despre faptul ca România aflandu-se in neputinta de razboi dupa marele cutremur nu va mai putea sa participe la niciun razboi ci va fi doar tara de tranzit pt. unii si pt. altii, iar bestiile tradatoare aflate la conducere atunci si pana atunci vor fi cautate, aflate si macelarite in razboiul civil si haosul in care ne vom afla.
    cel putin asa spun profețiile.
    aceleasi profetii care cuprind si prezentul si trecutul apropiat. si din care vedem ca pana acum, evenimentele s-au petrecut cu o precizie uimitoate.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger