Primarul general al Capitalei, care şi-a exprimat deja dorinţa de a candida la alegerile prezidenţiale din 2025, spune că oamenii trebuie să primească explicații „de la cel mai înalt nivel”, chiar de la preşedintele Klaus Iohannis, legate de ceea ce s-a întâmplat la alegerile din 24 noiembrie.
Și Guvernul trebuie să ofere explicații, în perspectiva primarului Capitalei.
Ironic cu Iohannis şi Guvernul
„Şeful statului are datoria să fie mediator între instituţii şi cetăţeni. Nu e vorba despre un aviz pentru o conductă, e vorba de o chestiune foarte, foarte serioasă, alegerile prezidenţiale din România, şi atunci explicaţiile trebuie să vină de la cel mai înalt nivel.
Despre data alegerilor… este foarte, foarte important să fim lămuriţi de ce s-au anulat. Când se anulează nişte alegeri, e un eveniment extraordinar care trebuie lămurit.
Eu aş vrea să am garanţia, de la Guvern, că el organizează alegerile, să am garanţia că, în momentul în care noi ne ducem să votăm la turul 1, că ştim ce s-a întâmplat pe 24 noiembrie”, a spus Nicuşor Dan la B1TV.
Cere dovezi de la autorităţi
Nicuşor Dan a mai afirmat despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale, că autorităţile din România „trebuie să vină cu dovezi” legate de decizia Biroului Electoral Central.
„Eu n-am înţeles iniţial litigiul pe care Călin Georgescu l-a făcut la Înalta Curte şi după aceea s-a mutat la Curtea de Apel, dar acum că am văzut declaraţia lui că va contesta la CEDO, înţeleg.
Pentru ca să te duci la CEDO ai nevoie de o soluţie a unui litigiu într-o instanţă ordinară naţională. Deci el va încerca să folosească, să conteste decizia Curţii Constituţionale care s-a transferat într-o decizie a BEC-ului şi după aceea o decizie a instanţei naţionale la CEDO.
Şi acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi”, a mai afirmat Nicuşor Dan.
asta arata ca este un plan ticluit de un unic dirijor
Stati asa ca domnu’ Iohanis spune ca suspendarea sa, duce la destabilizarea tarii.Era o vorba cu aluzie la ceausescu: ” Dai in mine, dai in fabrici si uzine”…
Ce dovezi vrei Neicusorule ? Unde te trezesti ? Inca nu ai aflat ca acum noi suntem la putere ? Asa ca ciocu’ mic . Daca nu vrei sa-ti taiem si tie lumina si caldura si internetul si cine stie ce ni se mai nazare.Ciocu’ mic.