
A venit și replica președintelui Nicușor Dan la controversata decizie de a-i interzice unui jurnalist prezența la conferințe. Șeful statului nu regretă hotărârea luată și consideră că avea toate motivele să îl excludă pe jurnalistul Ovidiu Vanghele.
Președintele țării participă la Summitul Comunității Politice Europene, însă și-a făcut timp să își clarifice poziția asupra scandalului care a luat proporții.
Președintele susține că nu putea tolera jignirile la adresa funcției publice
Astfel, el nu s-a dezis de prima poziționare, din contră, a venit cu o serie de justificări prin care își motivează acțiunea.

Întâi de toate, el subliniază că, fiind un angajat al statului, nu poate permite ca un cetățean să îl trateze ca pe un „gunoi”. El a ținut să clarifice că acest principiu nu implică o chestiune personală între cei doi, ci reprezintă o conduită de respectare a instituțiilor statului.
„Celălalt subiect la care vreau să mă refer este cazul jurnalistului Vanghele. Demnitatea persoanei. Eu nu sunt un gunoi.
Și în calitate de om, o persoană care nu-mi respectă demnitatea funcției publice… Eu, în mod simbolic, sunt aparatul statului român
Nu pot să accept ca vreuna dintre persoanele astea care lucrează pentru statul român să poată să fie tratată ca gunoi de un cetățean al acestui stat.”
Nicușor Dan consideră că limbajul jurnalistului a depășit limitele acceptabile
Astfel, liderul țării percepe actele jurnalistului ca fiind o lipsă de respect nu doar față de președintele României, ci față de stat, ca întreg.
„Pentru că e o formă de lipsă de respect la adresa statului însuși și la adresa autorității statului român.”
În completare, președintele a vorbit despre principiile democratice, implicit despre dreptul fiecăruia de a critica autoritățile care conduc țara, însă limbajul trebuie să fie unul potrivit, fără a se apela la insulte.
„Cetățenii au diverse forme de contestare, de protest, de chemare în judecată, plângere penală. Toate astea sunt mijloace democratice.”
Ulterior, el a făcut o paralelă între incidentul în care este implicat și lipsa de respect pe care, în opinia sa, alte state o manifestă față de România.
„Și cetățenii români au spus că statul român nu e suficient de respectat, nici dinăuntru, nici de afară. Dar să începem prin a-l respecta noi înșine.”
Președintele spune că violența verbală trebuie combătută și în spațiul public
Nu în ultimul rând, președintele Dan a invocat efectele violenței verbale și modul în care acest comportament se poate răsfrânge asupra creșterii copiilor. Acesta a fost, implicit, și argumentul său final în motivarea deciziei de a nu mai avea de-a face cu jurnalistul Vanghele.
„Violența verbală generează violență fizică. E documentat.
Ce va înțelege un copil dacă un cetățean poate să se adreseze președintelui țării ca fiind un gunoi?”
Concluzionând, liderul țării a explicat că decizia sa are și rolul de a transmite un mesaj clar cu privire la limitele comportamentului acceptabil în spațiul public.
„Deci noi trebuie să protejăm spațiul public de astfel de manifestări.”

