AcasăPoliticaPiedone, marcaj la PSD și la comisioanele din licitații

Piedone, marcaj la PSD și la comisioanele din licitații

Chiar dacă am avut alegeri locale la 9 iunie, pe funcții în orașe și comune au rămas tot vechii primari, până la încheierea mandatelor câștigate în 2020. Nu mai durează mult și vor preda ștafeta, așa că acum este momentul marilor tunuri, al loviturilor date pe ultima sută de metri – licitații cu câștigătorul dinainte stabilit, contracte preferențiale pentru prieteni și „tovarăși”, chiar și mici răzbunări politice au loc.

Cristian Popescu Piedone este într-o astfel de situație, în sensul în care urmează a elibera biroul de la Primăria Sectorului 5. Doar că, aici, în locul său va veni Vlad Popescu, fiul. O afacere în familie, asta a devenit administrația publică, am mai scris și nu revenim asupra subiectului. Dar, cum pentru Piedone totul este o afacere, nu se poate trece peste.

Umblă vorba că actualul edil trage tare pentru a finaliza toate licitațiile până la predarea mandatului. Nimic din ce nu s-a dus la bun sfârșit până în alegeri trebuie aprobat, semnat și încheiat zilele astea, urgență de grad zero, ordin pe unitate, cum au fost informați directorii. Unii dintre ei au strâmbat din nas, alții au și vorbit, mai în stânga, mai la dreapta, doar-doar s-o auzi pe unde trebuie. Piedone știe una și bună, însă: vrea să îi lase primăria „curată” lui Vlăduț, astfel încât fiul său să nu poată fi acuzat de nimic în mandatul care urmează. De aceea și acest efort susținut de a închide dosarele aflate în lucru și vorbim aici de bani grei, adică licitații de milioane și, bineînțeles, comisioanele aferente. Căci, nu-i floare la ureche să primești anveloparea blocurilor pe trei, patru străzi din sector!

Graba cu care Piedone a dezlegat „câinii” arată că pot urma ani de „secetă” în Sectorul 5. Noul primar nu va mai porni nicio lucrare, se va pune la adăpost de orice risc, nu care cumva să fie luat la întrebări de procurori. De ce dorința de a avea un mandat imaculat? Se audă că Piedone 2 ar avea planuri politice mari, care depășesc cu mult limitele cartierelor Rahova și Ferentari.

În același timp, nu-i mai puțin adevărat și că beculețul roșu s-a aprins și în instituțiile de forță ale statului, iar anchetatorii sunt cu ochii pe activitatea derulată.

Scenariul de la „locale”, repetat la „prezidențiale”?

Revenind la tata Piedone, șocul înfrângerii pe linie suferite în 9 iunie – a pierdut la Capitală și nu a prins nici măcar un loc de europarlamentar – l-a lovit puternic, dar atât de tare încât să-l scoată din joc.  Dacă era de așteptat să vorbim acum despre o retragere, ei bine, nu, dimpotrivă, pare-se că Piedone vrea în continuare să fie primit la masă cu băieții mari.

România va încheia anul 2024 cu o nouă rundă de alegeri, iar numele lui Cristian Popescu Piedone s-ar putea pomeni din nou la tv. De ce? Pentru că, din informațiile pe care le avem, ar urma să intre pe teren pentru Palatul Cotroceni!

De fapt, Piedone nu vrea să fie președintele României (deși, la cât tupeu are, nu-i exclus să creadă că merită funcția asta!), ci parlamentar, dar cotiga PUSL n-are nicio șansă să treacă linia de finiș la alegeri (pragul electoral de 5%). Conștient de acest lucru, Piedone îi arată pisica lui Ciolacu – fie PSD îl ajută cu un loc de parlamentar, fie va candida la „prezidențiale”, luând din voturile de stânga „rezervate” social-democraților.

Deși constienți că PUSL (1,47% la „europarlamentare) este o virgulă, nu un semn de exclamare, în schimbul unei campanii liniștite PSD-iștii analizează cu atenție și acest joc făcut de Piedone. Altfel, riscul ar fi ca, la „prezidențiale”, emisiunile tv să se umple, iar, de țipete și istericale, genul de „dezbatere electorală” de care am avut parte la alegerile locale.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
1.353 afisari

1 COMENTARIU

  1. Pleaca de la P5 un semianalfabet si vine in locul lui un analfabet total, mergeti romani si votati ca o sa va fie bine.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger