Contextul actual este unul de „furtună perfectă”. Rusia și-a transformat economia într-o mașinărie de război perpetuu, în timp ce situația din Iran forțează Statele Unite să își divizeze atenția și resursele între Golful Persic și Uniunea Europeană.
Dacă am privi cifrele pe hârtie, un conflict dintre NATO și Rusia pare dezechilibrat în favoarea Occidentului. Tehnologia aeriană (F-35, F-22, Rafale), dominația navală și sistemele de informații (intelligence) oferă Alianței un avantaj calitativ.
Totuși, cantitatea are propria calitate: Rusia a demonstrat că poate susține un război de uzură, sacrificând zeci de mii de oameni și consumând stocuri imense de muniție sovietică, dublate de o producție autohtonă accelerată.
NATO, deși posedă arme „chirurgicale”, suferă de o lipsă cronică de adâncime strategică în ceea ce privește muniția și capacitatea industrială de a înlocui pierderile tehnice într-un ritm rapid.
Într-un conflict cu Rusia, NATO ar câștiga primele săptămâni prin superioritate aeriană, dar ar putea intra într-un blocaj logistic dacă conflictul se prelungește peste șase luni, mai ales dacă liniile de aprovizionare ale SUA sunt întinse până în Orientul Mijlociu.
Multipolaritatea, distragerea strategică a Moscovei
Moscova a mizat constant pe multipolaritate, un eufemism pentru haosul care obligă SUA să aleagă unde să își trimită portavioanele, iar războiul din Iran acționează ca un magnet pentru resursele Pentagonului.
În timp ce forțele americane sunt angajate în securizarea rutelor petroliere și contracararea influenței Iranului( aliat de facto cu Rusia), flancul estic al NATO rămâne în grija europenilor. Aici apare marea întrebare: pot Germania, Franța, Polonia și Marea Britanie să oprească o ofensivă rusă fără sprijinul logistic masiv al SUA? Răspunsul este un „nu” nuanțat, deoarece restul Europei abia acum se trezește dintr-o vacanță strategică de trei decenii.
Războiul hibrid și ”zona gri”
Atacurile cibernetice asupra infrastructurii critice, dezinformarea care alimentează mișcările extremiste în Europa și sabotajele sunt forme de luptă pe care Rusia le practică cu succes.
NATO este configurat pentru un conflict definit de Articolul 5. Rusia, însă, preferă „zona gri” – operațiuni care erodează reziliența societăților occidentale.
Factorul China
Dacă China decide să sprijine militar Rusia (dincolo de componentele dual-use furnizate în prezent), ecuația se schimbă dramatic. Armatele NATO nu sunt pregătite pentru un război pe două fronturi (Europa și Indo-Pacific).
