
Lucrurile parcă încep să scape de sub control… sau cel puțin așa arată, privind din exterior. România se confruntă, în același timp, cu o criză a apei și una a energiei, ambele declanșate de o secetă căreia i s-a lipit eticheta „istorică”, deși vara lui 2025 a avut și temperaturi mai mari, și precipitații mai puține. Putem găsi tot felul de explicații tehnice și despre cum statul a fost prins complet nepregătit, dar realitatea este că în fruntea țării s-au cocoțat lideri care pun interesul meschin al Vestului deasupra nevoilor României.
Înainte de toate, să lămurim un lucru: debitele râurilor au scăzut, dar parcă este imposibil de pus secarea albiilor pe seama schimbărilor climatice, așa cum vor să credem ONG-iștii neprihăniți care se plimbă în croaziere și vizitează locuri exotice pe banii corporațiilor.
Apă cu porția, acasă la premier
Să începem cu imaginea cea mai crudă a momentului – la Popești, în județul Bihor, deci lângă casa premierului interimar Ilie Bolojan, aproape 6.000 de oameni primesc apă potabilă doar două ore dimineața și două ore seara. Râul care alimentează localitatea a „dispărut”. Mă rog, apa din el, după cum se vaită autoritățile – „Stocurile sunt epuizate, mai avem pentru două-trei zile. Soluții nu sunt”.
Ironia geografică este greu de ignorat: exact județul de baștină al omului păstrat la conducerea Guvernului României a ajuns simbolul crizei apei din România. Dacă este să dăm crezare spuselor specialiștilor, atunci primul-ministru este vinovat pentru că, din punct de vedere politic, nu a acționat la timp, adică de când era baron local în județ, pentru preîntâmpinarea unor astfel de situații. De ce nu a avut Bolojan niciun plan de rezervă pregătit pentru un asemenea scenariu, când meteorologii avertizează de ani buni despre secete tot mai frecvente?
Omul providențial, care a transformat Oradea cu trei mușcate și două bănci în parcul central, nu s-a preocupat deloc de lucrările serioase preferând spoiala în locul proiectelor de anvergură. Dacă nici acasă la premier statul nu reușește să asigure un serviciu public elementar, ce șanse au comunitățile aflate departe de centrul puterii?
Imaginea este una simbolică pentru ce a devenit România condusă de Bolojan și USR. În doar un an de guvernare, țara jonglează cu posibilitatea raționalizării atât a energiei, cât și a apei. Reducerea consumului este prezentată ca o necesitate, tot așa cum liberalii și progresiștii neomarxiști ne îndemnau să stăm în case dacă ne pasă, să nu ne vizităm rudele ca să salvăm bunicile și alte bălării frumos împachetate pentru a masca raptul din bugetul statului.
Când o societate ajunge să discute, sub același Guvern, despre lumină, căldură și apă cu porția, vorbim direct de vulnerabilitatea unui stat eșuat.
Bușoi a băut apă după USR-iști
În context, anunțurile venite dinspre Ministerul Energiei alimentează și mai mult sentimentul că responsabilitatea începe să fie mutată, discret, dinspre instituții către cetățean.
Bunăoară, secretarul de stat Cristian Bușoi ne recomandă să folosim mașina de spălat seara târziu sau dimineața devreme. Ca să fie convingător, Bușoi cel prins mânjit cu petrodolari pe la bot a crezut că dă bine să vorbească de alte state europene care au traversat crize energetice. Dar, de ce tot insistă „Guvernul pro-Europa” pe modul în care populația trebuie să se adapteze lipsurilor și nu vorbește nimeni de investițiile prin care aceste lipsuri ar trebui prevenite?
Pentru cine a uitat, Cristian Bușoi este o piesă grea din celebrul scandal „Qatargate”, care a zguduit Parlamentul European în urmă cu câțiva ani; el a recunoscut chiar o „cooperare” cu Doha, promovând poziția Qatarului privind semnarea unor contracte europene pe termen lung pentru GNL. Bușoi nu a fost inculpat și nici condamnat, însă întrebarea rămâne legitimă: cât de credibil e un mesager al „responsabilității energetice colective”, când propriul istoric arată o relație atât de confortabilă cu marii jucători din energie?
Iar dacă tot am ajuns la pus întrebări, mai avem câteva. Cât din această criză este produsul secetei și cât este rezultatul unei politici antiromânești asumate de actualii lideri de la Palatul Victoria? Câte avertismente au fost ignorate? De ce strategiile și planurile de dezvoltare trimise la ministere au rămas doar pe hârtie? Câți bani publici au cheltuit autoritățile pe tot felul de studii, fără ca românii să vadă, în schimb, un sistem pus la punct?
România nu este o țară lipsită de resurse hidrografice – avem Dunărea, avem râuri importante și lacuri de acumulare, iar tot acest uriaș potențial, dacă este administrat inteligent, ar trebui să ofere un grad mult mai mare de siguranță comunităților locale. Din păcate, țara a încăput pe mâna unei grupări disperată să își facă propriile jocuri, în timp ce populația este sacrificată și împinsă spre limita de jos a supraviețuirii.
Nu avem nevoie de un dușman extern care să ne submineze interesul național, se ocupă de asta „Team USR”, cel mai puternic agent infiltrat aici de Occident.

