
Eforturile lui Donald Trump de a provoca o schimbare de regim în Iran s-au întors împotriva lui. A subestimat reziliența Republicii Islamice, calculele strategice ale Israelului și geografia fizică și politică a Strâmtorii Ormuz.
Așa-numitul acord dintre SUA și Iran pentru a opri conflictul din Ormuz și din zona înconjurătoare arată o asimetrie fundamentală. Libertatea de navigație va fi înlocuită de taxele iraniene pentru tranzitarea strâmtorii.
Armata iraniană și Corpul Gardienilor Revoluției (IRGC) nu au avut nevoie de portavioane pentru a bloca strâmtoarea; dronele low-cost, minele marine și rachetele anti-navă sunt suficiente pentru a paraliza traficul comercial.
Nu numai că Iranul ar putea acționa ca un „paznic” remunerat prin intermediul Autorității de Tranzit din Golful Persic, dar acordul oferă Teheranului și un pachet de măsuri de ridicare a sancțiunilor și deblocarea activelor financiare iraniene, însoțit de compensații în valoare de 300 de miliarde de dolari, notează The Spectator.
Ruptura ralației Washington-Ierusalim, avantaj Iran
Pentru Israel, acest acord reprezintă un dezastru de securitate. Finanțarea de către Iran a grupărilor afiliate, precum Hezbollah și Hamas, nu este menționată. Indiferent dacă prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a exagerat sau nu în previziunile sale privind schimbarea regimului iranian, Israelul și SUA sunt acum angajate într-un război al cuvintelor. Se poate spune că Iranul a obținut un rezultat extraordinar: o ruptură a relației speciale dintre Washington și Ierusalim. Vor urma și mai multe operațiuni israeliene în Liban.
Netanyahu se confruntă cu alegeri în acest an, dar orice acord SUA – Iran care nu abordează pericolul reprezentat de Iran pentru Israel îi va încheia cariera. Dacă va fi pus în aplicare, Iranul va impune costuri care ar putea determina furnizorii de petrol din Golf să caute rute terestre pentru export.
Statele din Golf, în frunte cu Arabia Saudită, realizează că umbrela de securitate americană nu mai este infailibilă. Statele revizioniste vor înțelege că blocarea punctelor de strangulare maritimă (chokepoints) funcționează drept instrument de șantaj legalizat.
Economia americană a devenit ostatică a aceleiași strâmtori pe care armata americană pretindea că o controlează. Teheranul a înțeles perfect această vulnerabilitate și a exploatat-o la maximum.
Criza din Orientul Mijlociu demonstrează că nicio superputere, oricât de dotată tehnologic, nu poate anula hotărârea unui actor regional dispus să meargă până la capăt. Pentru Statele Unite, adevărata victorie în viitor nu va mai veni din încercările de a domina prin forță, ci din redescoperirea unei diplomații realiste, care recunoaște propriile limite înainte să fie expuse dureros pe scena mondială.
