AcasăPoliticaVIDEO. Crin Antonescu, săgeți la adresa lui Nicușor Dan: Știu un singur...

VIDEO. Crin Antonescu, săgeți la adresa lui Nicușor Dan: Știu un singur loc pe unde nu calcă nici picat cu ceară – Primăria Generală

sursa foto: captură video

Candidatul Alianței Electorale „România Înainte” la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antonescu, a afirmat, luni seară, la o dezbatere, că „nu se preocupă pe unde umblă domnul Nicușor” Dan, după ce contracandidatul său a declarat că a discutat cu Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni despre procesul electoral.

Întrebat, la o dezbatere electorală organizată de Antena 3, dacă Ilie Bolojan i-a spus în mod direct dacă îl va susține pe el la alegerile prezidențiale și nu pe Nicușor Dan, Crin Antonescu a răspuns: „Nu l-am întrebat, nu fac asta, pentru că îl cunosc de mult, este un om cu care am vorbit lucruri serioase, totdeauna a fost un om de cuvânt și mi s-ar părea penibil să-l întreb”.

„Nu-mi permit să-l întreb așa ceva”

El a adăugat, însă, că Ilie Bolojan a fost primul – dintre cei trei lideri politici de partid – care l-a sunat să își exprime susținerea pentru candidatura sa.

„Dacă domnul Bolojan, prin absurd, s-ar fi răzgândit și eu îl întrebam, îmi spunea? Nu. Deci nu l-am întrebat așa ceva, nu-mi permit să-l întreb așa ceva, pentru că știu răspunsul”, a punctat Crin Antonescu.

Candidatul coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR la tot mai apropiatele alegeri prezidențiale din luna mai a ales să mai menționeze, într-o notă vădit ironică: „eu aș putea să glumesc, să spun că pe domnul Nicușor Dan eu l-am trimis să intre prin spate la Cotroceni să vorbească (cu Bolojan – n.r.) pentru garantarea seriozității alegerilor”.

Săgeți la actualul primar general al capitalei

Candidatul coaliției nu a ocolit nici un aspect ce ține de activitatea lui Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei, intrat în cursa pentru fotoliul prezidențial.

„Dacă dumneavoastră credeți că eu stau să mă preocup pe unde umblă domnul Nicușor, vă înșelați. Eu știu un singur loc pe unde nu calcă nici picat cu ceară – Primăria Generală a Municipiului București”, a conchis Crin Antonescu.

Citiți și:  Crin Antonescu mută în disperare de cauză/România, traficată de politicieni

Ilie Bolojan – Nicușor Dan, tandemul Pic și Poc

Coaliția PSD-PNL: trădare, atacuri și jigniri!

author avatar
Andrei Coman
206 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger