S-a sunat mobilizarea în rândul pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, ca urmare a izbucnirii unui incendiu la o hală.
Din primele informații, e vorba despre un incendiu la o hală situată pe strada Sfântu Gheorghe, din localitatea ilfoveană Pantelimon, în interiorul căreia s-ar afla atât utilaje, cât și materiale din lemn.
Opt autospeciale de stingere
E important de precizat că nu au fost raportate victime, ca urmare a acestui incident.
Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 1000 mp, iar potrivit pompierilor, există pericol de propagare la vecinătăți, conform Antena 3.
Ca urmare a acestei situații, pompierii au intervenit la fața locului. Deja au fost alertate opt autospeciale de stingere, trei cisterne, precum și o autoscară, o autospecială de descarcerare, dar și două ambulanțe SMURD.