Ultima Oră
ȘtiriSocial

Analiză. Românii au încredere în UE pentru că nu cred în ei înșiși

Valentina Culin
Jurnalist Actualitate 5 min de citire
Publicat la:

Cel mai recent Eurobarometru arată că 48% dintre români au încredere în UE, față de 31% în propriul Guvern și 25% în Parlament. Titlurile au celebrat numărul ca pe un semn de maturitate europeană. E, de fapt, semnul opus: un popor care și-a abandonat propriile instituții și a transferat speranța către o structură pe care nu o controlează, nu o înțelege și nu o poate trage la răspundere.

70% spun că economia e rea. Același 70% votează același tip de oameni de treizeci de ani

Șapte din zece români califică economia națională drept „rea”. 41% spun că inflația e principala lor problemă. 48% anticipează că lucrurile se vor înrăutăți în următorul an. Sunt cifre care ar trebui să producă furie politică, presiune civică, schimbare. În schimb, produc Eurobarometru.

Românul din sondaj e nemulțumit, pesimist și, în proporție de 54%, declară că e mulțumit de situația financiară a propriei gospodării. Cum poți fi mulțumit pe praful ăsta, când treiești cu banii de salariu de pe azi pe maine?

Când cetățeanul se retrage din spațiul public, când nu mai cere, nu mai protestează, nu mai trage la răspundere, lasă câmpul liber exact celor pe care îi acuză că i-au adus în situația asta. Acum sunteți multumiți? Atunci nu vă mai plângeți unde a ajuns țara asta.

Încrederea în UE nu e virtute. E comoditate

48% dintre români au încredere în UE. Cifra e prezentată aproape invariabil ca un indicator pozitiv, ca o dovadă că România e european-convinsă, pro-occidentală, ancorată în valorile democratice. Dar ce înseamnă concret această încredere?

Înseamnă că ai încredere într-o instituție pe care nu ai ales-o direct, ale cărei decizii nu le urmărești, al cărei buget nu îl cunoști și față de care nu ai niciun mecanism real de sancțiune. E genul de încredere pe care o acorzi unui medic pe care nu l-ai văzut niciodată față în față, dar despre care ai auzit că e bun. Când UE zice, dați bani Ucrainei, atunci faceți comentarii, că da, câți bani să mai dam pentru un război care nici măcar nu este al nostrum. Dar acum de ce vă puneți în genunchi în fața unei instituții pe care nici măcar nu o cunoașteți?

UE câștigă în fața instituțiilor românești nu pentru că a performat spectaculos, ci pentru că nu a avut ocazia să dezamăgească în mod direct. Bruxelles-ul nu îți eliberează autorizația de construcție în șase luni, nu îți închide dosarul medical, nu îți pune copilul pe lista de așteptare la grădiniță. Statul român face toate astea. Și le face prost. Comparația e fundamental neloială față de adevăr: nu compari instituții echivalente, compari experiențe radical diferite.

A investi încredere în ceva tocmai pentru că e suficient de îndepărtat să nu te fi dezamăgit e o strategie psihologică pe care terapeuții o numesc proiecție idealizantă.

UE
Sursa foto: G4Media

UE nu e mama care te salvează. E un câmp de negociere în care România intră nepregătită

Există o narațiune confortabilă, larg răspândită, care spune că România e victima structurilor europene, că Bruxelles-ul dictează, că statele mari câștigă în detrimentul celor mici. Există adevăr în ea. Piața unică a avantajat capitalul vest-european față de forța de muncă est-europeană. Liberalizările au deschis piețe românești unor concurenți pentru care statul român nu pregătise niciun instrument de apărare. Condiționalitățile au servit uneori mai degrabă unor agende externe decât unor nevoi interne.

Dar narațiunea victimizantă are un punct orb major: trece sub tăcere cu ce a venit România la negociere. Delegații române slabe, ministere fără expertiză tehnică, poziții naționale formulate în ultimul moment sau deloc, coaliții cu alte state mici niciodată construite cu adevărat, acestea nu sunt crime ale Bruxelles-ului. Sunt eșecuri ale României.

România a ales, în mod repetat, să fie obiect al politicii europene în loc să fie subiect al ei. Și a ales confortul plângerii față de efortul negocierii. Că UE are propriile interese e banal. Orice actor politic le are. Întrebarea relevantă nu e dacă Bruxelles-ul e binevoitor, ci de ce Bucureștiul nu s-a priceput niciodată să-și apere interesele în mod profesionist în interiorul lui.

Ucraina: solidaritate cu catalog

56% dintre români aprobă ajutorul financiar și umanitar pentru Ucraina, cu aproape 20 de puncte sub media europeană. Când vine vorba de echipamente militare, procentul cade la 45%. Cifrele sunt interpretate adesea ca semn de prudență sau de sensibilitate față de proximitatea conflictului. Parțial, e adevărat. Dar parțial e și altceva.

România e vecină cu Ucraina. A primit sute de mii de refugiați. Are o minoritate română în sudul Ucrainei cu un statut juridic complicat. Are o frontieră comună cu o țară în război de peste patru ani. Toate acestea ar trebui să producă o politică externă coerentă, asumată, cu poziții clare. În schimb, produc ezitare măsurabilă în procente de sondaj.

Nu e neapărat rușinos să ai rezerve față de escaladarea militară. E rușinos să nu știi de ce le ai și să nu le poți articula ca poziție politică.

Ce înseamnă, până la urmă, 61% optimism față de viitorul UE

61% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul Uniunii Europene. E, probabil, cel mai revelator număr din tot sondajul și cel mai trist. Nu pentru că optimismul față de UE ar fi greșit în sine, ci pentru ce spune despre dinamica lui: e un optimism prin transfer, nu prin convingere.

Românii nu sunt optimiști pentru că văd un proiect european care funcționează și în care au un rol activ. Sunt optimiști pentru că au abandonat orice optimism față de proiectul românesc și au mutat speranța la o adresă unde nu pot fi dezamăgiți direct. E diferența dintre a crede în ceva și a nu mai crede în altceva.

Eurobarometrul din primăvara lui 2026 nu măsoară, în fond, atitudini față de UE. Măsoară gradul în care o societate s-a resemnat cu propria incapacitate de a se guverna. 25% încredere în Parlament, 31% în Guvern, 48% în Bruxelles, nu e o ierarhie a valorilor. E o ierarhie a distanțelor față de dezamăgire.

Mica publicitate