În încercarea disperată de a opri extinderea oprobiului public asupra întregului corp medical, premierul Ciolacu a scăpat porumbelul: ”Să ne aducem aminte, când a venit pandemia, că fiecare dintre noi căutam prin telefon ce medici să ne ajute”. Așa e, domnule Ciolacu! Recunosc și eu, ca și alții, că, dacă nu aveai pile în perioada pandemiei, erai mort. Și nu orice fel de pile, că te omorau și dacă aveai medici rude apropiate. Atunci, haideți să deschidem Cutia Pandorei.
Am cunoscut, de-a lungul îndelungatei mele cariere în mass-media, medici extraordinari, diagnosticieni geniali și chirurgi cu abilități aproape nepământene, care au reușit să transforme condamnarea la moarte în viață. Încă mai există astfel de oameni în rândul personalului medical, cu vocație, dăruire și sens al vieții împlinit. Am cunoscut, direct și indirect, asistente medicale cu un nivel de competență extrem de ridicat, cu empatie, blândețe și cu aură de îngeri salvatori. Ele încă mai există și mă plec în fața lor pentru adevăratul eroism din pandemie, când sfătuiau, pe ascuns, bolnavii să nu ia pastilele galbene și reduceau dozele de oxigen ucigașe. Dar am cunoscut și latura întunecată a sistemului medical, cu doctori cărora nu le mai ajungeau banii, oricât de mulți ar fi fost, cu doctori atât de slab pregătiți încât nu aveau ce căuta în sistemul medical și cu doctori de un cinism înfiorător. Premierul Marcel Ciolacu a atins, fără să vrea, un subiect exploziv.
”Să ne aducem aminte, când a venit pandemia, că fiecare dintre noi căutam prin telefon ce medici să ne ajute”, a declarat prim-ministrul. Acesta a fost argumentul suprem care ar fi trebuit să ne convingă să nu condamnăm întreg corpul medical după crimele de la Spitalul Pantelimon. Personal, condamn întreg corpul medical de la Spitalul Pantelimon și voi refuza, eu sau vreun apropiat de-al meu, internarea în acest spital al morții. Este mai mult decât grotesc scutul de apărare făcut în fața medicilor arestați, ceea ce înseamnă că nimeni de acolo nu consideră că a ucide pe cineva este greșit. Și, mai mult, atâta timp cât nimeni din sistem nu îi condamnă, înseamnă că își exprimă, tacit, acordul.
Să-i ”mulțumim” lui Arafat
Revenind la afirmația premierului, care ne bătea obrazul amintindu-ne cum căutam cu toții un medic ca să ne ajute în pandemie, cred că a venit momentul să și dezvoltăm aspectul. Așa este, domnule Ciolacu, mărturisesc că mă număr printre cei care au căutat medici dispuși să încalce ordinul lui Arafat, care interzisese accesul în spitale, cu scopul vădit de a reduce populația țării. Mărturisesc că mă număr printre cei care au intervenit pentru ca pacienți infectați cu Covid să nu fie trecuți pe lista morților și să li se dea dreptul la viață. Exact așa, pentru că acolo se ajunsese. 
Ulterior, când am descoperit-o pe dr. Flavia Groșan, acel medic ostracizat de întreg corpul medical pentru că a îndrăznit să vindece bolnavii de Covid, nimeni din cercul meu nu a mai călcat în spital pe motiv de Covid. Dar rămăseseră celelalte patologii. Iar medicii la care eram nevoiți să intervenim nu refuzau pacienții pe motiv de aglomerație în spitale, pentru că spitalele erau goale, ci pentru că li s-a interzis să interneze. Dar dacă aveai pe cineva, un medic, un manager de spital, se rezolva, știu, domnule Ciolacu, așa cum văd că știți și dvs. Dar cum rămane cu ceilalți, care nu aveau pilele dvs sau ale mele?
Prăbușirea unui sistem
Crimele de la Spitalul Pantelimon au fost comise în contextul în care rănile sângerânde din perioada pandemiei nu se vindecaseră. Cei care au trăit momentele horror nu le vor uita niciodată. Momente în care li s-a interzis să-și ia rămas bun de la cei dragi, băgați în saci și aruncați în gropi, în care victimele își implorau plângând rudele să le scoată din spitale, pentru că vor fi ucise, lucru care se și întâmpla rapid de la internare, în care protocoalele morții, aplicate robotic de medici, ucideau pe bandă rulantă. Perioadă în care medicii, în marea lor majoritate, se transformaseră în altceva, hidos, inuman și inimaginabil. Iar acum românii se confruntă cu o nouă spaimă. Dacă medicii vor considera că se consumă prea multe resurse și vor decide că nu meriți să trăiești? Dacă medicii vor considera că ocupi patul altcuiva și îți vor da brânci către moarte? Și dacă toate acestea vin la ordin de sus? Atunci, ce ne facem, domnule Ciolacu?