ANPC a efectuat, vineri, o acțiune de control asupra mai multor comercianți din Satul de Vacanță din Constanța, care s-a soldat cu un incident neplăcut.
Se pare că echipele de control au fost supuse unor insulte și agresiuni verbale, iar unul dintre comercianți a aruncat chiar cu alimente în comisarii instituției.
Au aruncat cu carne şi scaune către comisarii ANPC
S-au aruncat vorbe grele: jigniri şi înjurături, dar s-a aruncat şi cu carne sau scaune în comisari de către patronii prinși pe picior greșit. Reacţia acidă a venit după ce agenţii de la Protecţia Consumatorului au închis mai multe terase pline de clienţi.
„Spiritele s-au inflamat în momentul în care angajaţii unora dintre locaţii, oprite din nou temporar, repet, pentru a patra oară, constatăm că e un întreg bâlci în Satul de Vacanţă. Măsurile vor rămâne ferme”, a spus Horia Constantinescu, șeful ANPC.
Un scandal în toată regula, din care nu au lipsit amenințările, jignirile, țipetele și urletele. Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns comisarii au fost luați la țintă de către angajați, care au aruncat în ei cu mâncare și scaune.
Spiritele s-au calmat după ce comisarii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de poliție și jandarmi.
Mâncare de pe trotuar
Șeful ANPC a menţionat că cei prinși cu nereguli au aruncat furioși cu mâncare şi i-au înjurat pe cei pe care îi controlau.
„Vom continua acţiunile, rămânem fermi pe poziţia de a nu permite alimentaţie publică direct pe trotuar, cu toate că se pare că alte instituţii continuă să avizeze ceea ce noi oprim. Va trebui cu siguranţă, la un moment dat, lămurită întreaga situaţie.
Atât timp cât, în lumina unora, pentru a putea găti nu trebuie să ai nicio altă condiţie, ci doar să începi să țipi şi să urli, cu siguranţă, în cazul nostru, măsurile vor rămâne ferme, chit că le vom mai scrie de câteva ori. La un moment dat, lucrurile se vor înţelege în maniera în care trebuie”, a mai povestit Horia Constantinescu.
Controale au fost pe tot Litoralul. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu și inspectorii de la Apele Române au verificat mai multe plaje, după ce au primit nenumărate sesizări legate de gunoaiele de la malul mării.