Conform legii, pentru a conduce o maşină pe drumurile publice, trebuie să deții un permis corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
Codul Rutier definește drumul public ca fiind „orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice”.
Poţi şofa în poligoane sau drumuri private
Pentru cei care doresc să învețe să conducă înainte de a obține permisul, alternativele legale și sigure includ poligoanele auto special amenajate sau terenurile private închise circulației publice, cu acordul proprietarului.
Aceste opțiuni permit exersarea în condiții de siguranță, fără riscul de a încălca legea, conform stiripesurse.ro.
Chiar dacă o parcare ar fi considerată drum privat, proprietarul terenului poate interzice accesul persoanelor fără permis.
Facem precizarea: conducerea fără permis pe drumurile publice constituie infracțiune, conform art. 335 din Codul penal:
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani”.
Se modifică perioada de valabiitate a permiselor
Un proiect de lege recent adoptat de Senat la începutul acestui an preconizează o modificare semnificativă în acest sens. Conform noilor reglementări, valabilitatea permisului auto pentru șoferii în vârstă va fi redusă.
În cazul șoferilor trecuți de 80 de ani, valabilitatea permiselor scade și mai mult.
În prezent, în România, valabilitatea permisului de conducere este de 10 ani pentru toți șoferii, fără distincție de vârstă. Dar e pregăteşte o modificare.
„Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, B1 şi BE, deținute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă este de 5 ani”, se stabilește prin noua lege.
În paralel, această modificare a legii prevede majorarea valabilității permisului auto la 15 ani, în cazul șoferilor celorlalți conducători auto, care dețin un permis Categoria AM, A1, A2, A, B, B1, și BE. Legea se află, în prezent, în dezbaterea Camerei Deputaților, care e for decizional.
Concluzia la care au ajuns specialiști a fost că, după 70 de ani, șoferii ar trebui să efectueze mai des controale medicale.
„Comisia a propus ca testele de stabilire a aptitudinii de a conduce să fie introduse cu o frecvență, după vârsta de 70 de ani. De exemplu, dacă se poate impune un control medical sau un chestionar de autoevaluare. Scopul este de a reduce numărul de șoferi care nu sunt apți să conducă și de creștere a siguranței rutiere”, se arată în propunerea Comisiei Europene, conform stiripesurse.ro.
Hai siktir de agitator !
Serios? Chiar sunteti jurnalisti? Titluri click bate?