Cauta

De Florii, polițiștii nu vor scăpa din ochi zonele unde se fac grătare: ”Scopul nostru nu este să amendăm, ci să…”

De Florii, polițiștii nu vor scăpa din ochi zonele unde se fac grătare: ”Scopul nostru nu este să amendăm, ci să...” (sursa foto: facebook)

Cum se apropie tot mai mult Floriile, una dintre sărbătorile importante pentru creștinii ortodocși, ce se marchează cu o săptămână înaintea Sfintelor Paști, de la nivelul Poliției Capitalei s-a anunțat, vineri, că planul presupune să existe ”efective sporite” în perioada premergătoare și pe durata acestei zile.

Se au în vedere zonele unde pot apărea aglomerații – inclusiv în perimetrul piețelor alimentare, dat fiind faptul că oamenii își vor face cumpărături. O atenție aparte se va da zonelor în care se vinde pește. Totul, având în vedere că de Florii e dezlegare la pește, iar credincioșii care țin Postul Paștelui, dar nu numai ar putea alege să cumpere, în număr mare, astfel de produse alimentare.

”Poliția Capitalei va acționa în zonele aglomerate – cum ar fi centre comerciale, piețe. Și pe lângă verificările privind respectarea legislației privind prevenirea și combaterea virusului COVID-19, verificări vor fi efectuate și pentru modul în care sunt transportate, depozitate și comercializate produsele alimentare, în special produsele din pește și din carne de pește, produse foarte căutate în această perioadă”, din câte a anunțat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituției, într-o conferință de presă.

Cu ochii și pe zonele unde se fac grătare

Atenția polițiștilor în perioada Floriilor se va concentra și pe zonele unde se fac, de obicei, grătare ori chiar picnicuri. Rămâne de văzut, însă, și dacă vremea va permite astfel de ieșiri în natură. ”Aș dori să amintesc faptul că Poliția Capitalei va acționa cu efective și în zonele lăcașurilor de cult și a cimitirelor, dar și în zonele de agrement, cum ar fi zonele destinate efectuării picnicurilor sau grătarelor. Aici amintim Pădurea Băneasa, zona Lacului Morii, zona Lacului Văcărești. Polițiștii vor fi prezenți în astfel de locații – scopul nostru nu este să amendăm, ci să prevenim răspândirea virusului”, a menționat Ciprian Romănescu.

Totodată, e de precizat faptul că purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei nu a uitat să amintească faptul că, ”potrivit legislației în vigoare, nu este permisă formarea grupurilor de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii”. Dar și că ”nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă de la 500 la 2.500 de lei”.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • Elveția își arată forța financiară: vrea să fie scutită de tarifele americane
  • Democrația este un mit. Noua DIKTATURĂ începe cu România
  • Localitățile, luate cu asalt de urși. Autoritățile, paralizate
  • Taxele lui Trump, războiul economic și “Mondialul” din 2026. Cum o vor scoate la capăt?
  • La Liga ia măsuri pentru transferuri noi
  • Bulgaria a convins Comisia Europeană să îi amâne liberalizarea prețurilor la energie. România, niciun demers
  • Jocul periculos al lui Donald Trump cu cea mai puternică bancă centrală din lume
  • Trump are un as în mână împotriva lui Putin
  • Divizarea oficială a Ucrainei nu are cum să încurajeze negocierile de pace
  • Criză de studenți. Măsuri disperate pentru reducerea abandonului universitar
  • Exit mobile version