Guvernul modifică OUG 84 care se referă la testarea anti-drog a şoferilor. Controversata Ordonanţă prevedea că șoferii care refuză testarea antidrog să rămână fără permis până la ieșirea analizelor de sânge.
Noul proiect de OUG prevede situațiile în care șoferii își vor primi înapoi permisul de conducere.
Modificările aduse OUG 84
- Termenul în care legiștii trebuie să dea rezultatul privind prezența drogurilor va fi de 72 de ore
- În cazul în care, în termen de trei zile, rezultatele nu vor fi gata, șoferul supus analizelor își reia dreptul de a conduce
- Dacă rezultatele sunt gata și șoferul este pozitiv la droguri, i se întocmește dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise, iar dreptul de a conduce rămâne suspendat
- Dacă analizele arată un rezultat negativ, acesta îi este comunicat șoferului, iar permisul de conducere îi este returnat.
Când își primesc şoferii permisul înapoi:
- Permisul de conducere retras (…) se restituie în baza rezultatului analizei probelor biologice prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a probelor biologice.
- Permisul de conducere reținut ca urmare a testării cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive se restituie în baza rezultatului analizei probelor biologice prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a probelor biologice.
- Persoana (…) poate solicita polițistului rutier să i se recolteze probe biologice în cadrul unităților sau instituțiilor medicale competente, în vederea stabilirii îmbibației de alcool în sânge.”
Probleme pentru şoferii care iau medicamente
Poliția susține că aparatele drug-test nu dau „erori”, doar identifică și anumite substanțe care sunt în unele medicamente și le recomandă șoferilor „să se informeze cu privire la medicamentele pe care le consumă și să citească atent prospectul ori să se consulte cu un medic.”
Explicațiile Poliției Române vin după un val de nemulțumiri și un protest anunțat față de Ordonanța 84 care modifică Codul Rutier. Ordonanța este contestată pentru că introduce obligația polițiștilor să rețină permisul de conducere dacă un șofer refuză testarea cu aparatul Drug-test până la primirea rezultatelor de sânge, realizate într-un laborator specializat, care pot să vină și după câteva luni.
Apa minerala avem voie sa bem, sau doar plata ???