Anul 2025 a venit cu scumpiri pe piaţa RCA. Se scumpesc asigurările obligatorii auto. Autorităţile au publicat noile tarife de referinţă pentru poliţele RCA.
Noile tarife de referinţă pentru asigurările obligatorii, publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, sunt mai mari.
Cele mai scumpe poliţe, în Bucureşti
În Capitală, este cel mai greu. Poliţele RCA le depăşesc cu mult pe cele din restul ţării. Şoferii caută soluţii pentru a plăti mai puţin, în special cei din zona Bucureşti-Ilfov pentru că aici sunt tarife diferenţiate în comparaţie cu conducătorii auto din restul ţării.
Mulţi şoferi îşi înmatriculează maşinile în alte judeţe pentru a plăti mai puţin la asigurarea obligatorie. De asemenea sunt şoferi tineri care preferă să-şi înmatriculeze autovehiculul pe numele cuiva cu mai multă experienţă şi mai în vârstă.
Ce preţuri plăteşti pentru Capitală
Şoferii din Bucureşti-Ilfov au tarife mai mari şi diferite, în comparaţie cu cei din restul ţării. În plus, s-a luat în calcul nu mărimea motorului, ci puterea acestuia.
Pentru Bucureşti-Ilfov, tariful de referinţă pleacă de la 1.844 lei şi poate ajunge la 5.240 de lei, conform observatornews.ro.
Spre exemplu, pentru o maşină cu un motor de 150 de cai putere tariful este de 3.853 de lei, în cazul unui şofer care are sub 30 de ani. Cineva cu mai multă experienţă achită 2.466 de lei, cu 10% în plus faţă de vara acestui an.