Cauta

Taxa de la Feteşti „se întoarce” pentru toţi şoferii. De când se va plăti din nou

taxa de pod

Șoferii care circulă pe Autostrada Soarelui vor plăti din nou taxa de pod de la Fetești. Decizia va intra în vigoare chiar de la sfârșitul acestei săptămâni.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Transporturilor la doar câteva zile după ce circulația a fost redeschisă complet.

De ce a fost suspendată taxa?

În urmă cu o lună și jumătate, oficialii au eliminat tariful de trecere pe perioada în care au fost făcute reperații la podul peste Brațul Borcea al Dunării.

Lucrările de reparaţii structurale realizate la podurile dunărene Borcea şi Cernavodă vor avea o perioadă de serviciu de cel puţin 40 de ani, garanţia fiind de 5 ani după recepţie.

În timpul lucrărilor statul a pierdut 20 de milioane de lei pentru că nu a încasat taxa de trecere.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar. A fost așteptat de susținători, cu flori/Ce urmează joi
  • Imperialiștii cei răi i-au castrat pe toți politicienii români
  • Jumătate din țară, sub COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină – HARTA. Cum va fi vremea, miercuri, în București
  • Comunicat de presă SC BATES INTERNATIONAL SRL
  • Comunicat de presă ATELIER AUTOGRAPHE SRL
  • Sicriul Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru. Oamenii îi pot aduce un ultim omagiu – VIDEO LIVE
  • Sfântul Gheorghe, prăznuit pe 23 aprilie. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Comunicat de presă ŞCOALA GIMNAZIALĂ LIBERĂ WALDORF
  • Anunț de presă
  • Horoscop 23 aprilie 2024 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Exit mobile version