AcasăSOCIALUn bărbat a pierit, iar altul a fost rănit, după ce peretele...

Un bărbat a pierit, iar altul a fost rănit, după ce peretele unei clădiri s-a prăbușit peste ei. Unde s-a produs nenorocirea – FOTO

Un bărbat a pierit, iar altul a fost rănit, după ce peretele unei clădiri s-a prăbușit peste ei. Unde s-a produs nenorocirea - FOTO (sursa foto: ISU Botoșani)

Pompierii au fost alertați, asemenea cadrelor medicale, despre producerea unui incident cu urmări grave, într-o localitate din județul Botoșani. Din păcate, s-a aflat că, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele ajunse la locul tragediei, un tânăr nu a putut fi salvat din ghearele morții.

Doi bărbați – în vârstă de 34, și, respectiv, 35 de ani – au avut de suferit după ce peretele unei clădiri, la reabilitarea căreia lucrau, s-a prăbușit peste ei.

Totul s-a întâmplat marți după-amiază, în localitatea Trușești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au anunțat că unul dintre bărbați și-a pierdut viața, iar celălalt a fost transportat la spital.

Una dintre victime, supusă manevrelor de resuscitare

sursa foto ISU Botoșani

„Sosite la fața locului, forțele de intervenție au constatat că unul dintre bărbați era acoperit în totalitate de o bucată din perete, iar celalalt era surprins până la mijloc.

Pompierii i-au scos de sub dărâmături și au constatat că unul dintre aceștia era inconștient, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat”, precizează sursa citată.

Bărbatul rănit, preluat de un echipaj de la Ambulanță

Potrivit ISU Botoșani, „cel de-al doilea bărbat, de 35 de ani a fost găsit conștient, fiind preluat de echipajul SAJ”.

A fost o adevărată desfășurare de forțe și eforturi contracronometru la locul unde a avut loc nenorocirea. La intervenție au ajuns atât două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, cât și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Mai mult, în sprijinul acestor echipaje ale salvatorilor a ajuns și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, conform aceleiași surse.

231 afisari

3 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger