Cauta

Câinele lui Boris Johnson a făcut „ravagii” în Downing Street: a umplut reşedinţa de purici!

boris johnson

Boris Johnson, vinovat de zădărnicirea combaterii bolilor? Britanicii, revoltaţi la adresa premierului lor

Reşedinţa premierului britanic din Downing Street era infestată cu purici, acuză fostul premier Liz Truss într-o carte de memorii.

Deşi ea a avut cel mai scurt mandat de premier din istoria Marii Britanii, de doar 49 de zile, se pare că a fost suficient timp încât să observe puricii lăsaţi de animalul de companie al predecesorului său, Boris Johnson.

Liz Truss a dat cu soluţie

„Locul era infestat cu purici”, scrie Truss. „Întregul loc a trebuit să fie stropit cu soluţie antipurici. Am petrecut săptămâni întregi având mâncărimi”, mărturiseşte ea.

Este posibil ca Dilyn, câinele fostului premier Boris Johnson, să fi fost cauza, dar nu există „nicio dovadă concludentă”, conchide Truss. Ea a mai dezvăluit că, deşi a comandat mobilă pentru reşedinţă, ea şi familia ei au fost „evacuate înainte ca aceasta să fie livrată”.

Reședința premierului se află la numărul 10, însă, pentru că reședința din numărul 11 este mai spațioasă, fiecare prim-ministru, de la Tony Blair până acum, a optat pentru apartamentul mai mare.

A stat cu ministru de externe, ca „studenţii”

În cartea sa, Truss îl atacă pe fostul ministru de externe Dominic Raab, cu care a împărţit o reşedinţă la ţară în regim de time-share.

„Era ca un apartament de student exaltat, în regim de partajare. Ajungeam în weekend şi găseam în frigider shake-uri proteice cu eticheta „Raab””, a dezvăluit ea.

Truss a plecat din Downing Street după ce un buget dezastruos a declanşat o criză pe piaţa britanică a titlurilor de stat, în septembrie 2022.

Ultimele stiri

  • O felie de sănătate: Pâinea cu efecte anti-îmbătrânire a Senatului Științific al FDVDR
  • VIDEO. Ce a spus Ilie Bolojan, întrebat dacă va fi suspendată aplicația TikTok în perioada alegerilor prezidențiale: „Cred că…”
  • VIDEO. Ciolacu, mesaj de ultimă oră pentru USR: „Dacă vor la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă”
  • “Onestitatea” candidatului la alegerile prezidențiale Nicușor Dan, contrazisă de modul discreționar în care Primarul General alege cum și când aplică legea
  • CCR explică de ce i-a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu. Motivarea deciziei – DOCUMENT
  • Bătălia aprigă de la Kursk
  • UPDATE. George Simion și-a depus vineri candidatura la prezidențiale – VIDEO/„Depășim 600.000 de semnături”
  • VIDEO. Pe cine a sunat Putin în contextul discuțiilor privind armistițiul în Ucraina
  • Au apărut primele roșii românești în piețele din Capitală, dar prețurile sunt „piperate”. „Foarte scump”
  • Zeci de pasageri, evacuați pe aripa unui avion American Airlines, după ce motorul a luat foc – VIDEO
  • Exit mobile version