Liderii republicilor autodeclarate Donețk și Lugansk i-au cerut președintelui rus Vladimir Putin să recunoască regiunile separatiste drept state independente.
Update ora 17.45: Putin a convocat luni o reuniune neprogramată a Consiliului de Securitate al Rusiei. Acesta a declarat că va lua în considerare apelurile liderilor DPR și LPR de a recunoaștea independența celor două regiuni din estul Ucrainei.
„Decizia va fi luată. Astăzi”, a spus Putin.
Ştirea iniţială:
Leonid Pasechnik, liderul din Lugansk, i-a cerut lui Vladimir Putin să recunoască independența regiunii separatiste, insistând că astfel se va evita un bilanț sumbru al deceselor, în rândul localnicilor, dintre care, 300.000 sunt de origine rusă.
Cum justifică ruperea de Ucraina?
„Pentru a determina personalitatea juridică internațională și, în consecință, posibilitatea unei opoziții cu drepturi depline față de agresiunea militară a autorităților ucrainene, pentru a preveni victimele în rândul civililor, distrugerea infrastructurii și a fondului de locuințe, în numele popor întreg al Republicii Populare Donețk, vă cerem să recunoașteți Republica Populară Donețk ca stat juridic și social independent, democratic”, a spus Pușilin la postul de televiziune Rusia-24.
„Dragă Vladimir Vladimirovici, pentru a preveni moartea în masă a locuitorilor republicii vă rog să recunoașteți suveranitatea și independența Republicii Populare Lugansk”, a mai spus Pasechnik la emisiunea Rossiya-24.
Totodată, și liderul din Donețk, Denis Pushilin, a înaintat o cerere similară, cerându-i președintelui rus să recunoască independența regiunii separatiste.
„Deciziile politice ale liderului rus, cum ar fi recunoașterea documentelor eliberate rezidenților republicilor noastre și posibilitatea de a deveni cetățeni ruși, sunt de neprețuit pentru noi.
În numele tuturor cetățenilor din Republica Populară Donețk, vă cerem să recunoașteți Republica Populară Donețk ca stat independent, democratic”, a spus Pushilin.
Cum a reacţionat Putin?
Putin a întreabat în cadrul Consiliului dacă ar trebui să recunoască cele două republici separatiste. Dimitri Medvedev a lăsat de înțeles că ar trebui recunoscute, pentru că este clar că Ucraina nu le dorește și nu va respecta acordurile de la Minsk sub nicio circumstanță.
Pe 17 februarie, la Donețk și Lugansk, au început să declare agravarea situației din regiune și intensificarea bombardamentelor. Pe 18 februarie, Pushilin și Pasechnik au anunțat evacuarea copiilor, femeilor și bătrânilor în Rusia, iar apoi mobilizarea bărbaților cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani.
Vladimir Putin consideră că proiectul Dumei de Stat privind recunoaşterea independenţei regiunilor ucrainene Lugansk şi Doneţk nu este în conformitate cu Acordul de la Minsk, anunţă Kremlinul.