Starea mentală a lui Donald Trump a născut atât de multe suspiciuni şi controverse în America încât politicienii de peste Ocean au ajuns să se teamă că liderul de la Casa Albă ar putea cere lansarea unui atac nuclear împotriva Iranului înainte de a părăsi funcția.
Președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, le-a transmis vineri colegilor deputați că a vorbit cu Șeful Statului Major Interarme, generalul Mark A. Milley, despre menținerea în funcție a unui „președinte instabil”.
Şeful Statului Major american trebuie să gestioneze acest pericol
„Situaţia acestui preşedinte dezechilibrat nu poate fi mai periculoasă, şi trebuie să facem tot ce putem pentru a proteja poporul american de atacurile sale necugetate asupra ţării noastre şi democraţiei noastre″, susţine Pelosi într-o scrisoare adresată congresmenilor.
„Am vorbit în această dimineaţă cu şeful Statului Major american Mark Milley pentru a discuta despre precauţiile disponibile pentru a evita ca un preşedinte instabil să lanseze ostilităţi militare sau să acceadă la codurile de lansare şi să ordone o lovitură nucleară″, mai scrie ea în acel document.
Congresul american pregăteşte o acţiune, în secret
Se pare că membri Congresului american pregătesc şi ei o acţiune, în secret, dacă Dnald Trump nu va părăsi de urgenţă Casa Albă. Nancy Pelosi n-a precizat natura acţiunii la care se referă.
Reamintim, simpatizanţii lui Trump adunaţi la o manifestaţie în faţa Capitoliului au ocupat, miercuri, clădirea Congresului. O susţinătoare a lui Donald Trump, fostă luptătoare în trupele speciale americane, a fost împuşcată mortal în clădire, un poliţist a fost, de asemenea, ucis, iar alte trei decese au fost asociate acestor incidente.
Minciuni de la un cap la altul.Tipic pentru o presa vanduta.
peloasa asta imbatranita in rele e cu nom si impotriva libertatilor individuale ea lupta pt gasca mondiala din care face parte . e o rusine pt democratia americana ca mai tine pe functie o asa mincinoasa !!!!!!!
Universul.net , azi , 09 februarie 2021 , articol de Mihai Ispas : ” MOSTENIREA LUI DONALD TRUMP – RUSINEA SI OPORTUNITATEA ” : ” Pentru republicani , costul INTELEGERII BLESTEMATE pe care partidul lor a facut-o cu domnul Trump nu a fost niciodata mai clar . Dar , pentru a deveni de succes si a consolida democratia americana inca o data , mai degraba decat sa reprezinte o amenintare pentru aceasta , AU NEVOIE SA SE DEBARASEZE DE DOMNUL TRUMP . Caci , in afara de faptul ca e UN PERDANT DE PROPORTII ISTORICE ( LOSER ) , s-a dovedit sa incite la masacru in Capitoliu ” . Alte comentarii ale cititorilor : ” EXISTA RISCUL SA APARA O FACTURA IN PARTIDUL REPUBLICAN si sa asistam la aparitia unor forte politice care sa adune TOATA SCURSURA EXTREMISTA , NEONAZISTA SI RASISTA AMERICANA ” ” E de-a dreptul de neconceput cum cei care trag sforile in Partidul Republican au putut sa faca o asemenea greseala si sa-i dea tacanitului portocaliu ciomagul cu care sa demoleze acest partid ”
09 ianuarie 2021
DELA UN ASEMENEA SCELERAT MINTAL,NICI NU TE POTI ASTEPTA LA O GAFA MAI MARE,SPERAM CA MAI MARII COMANDANTI AI ARMATEI VOR FI IN MASURA SA GESTIONEZE SITUATIA CU DISCERNAMANT SI JUDECATA.
Trump nu mai are ce cauta in viata publica la cat rau a facut Americii . Nici teroristii islamici nu au reusit sa saboteze America cum a reusit individul roscat .
Nu ai fost atent ,am spus presa vanduta care repeta la unison ce i se ordona in schimbul banilor primiti de la stapanii care o intretin.Daca 74 de milioane de voturi nu mai conteaza atunci recunoasteti ca traim o alta dictatura dupa cea comunista.Mai odioasa ,mai perversa incat s-a ajuns in situatia in care Donald Trump este deja condamnat la inchisoare fara proces.Partidul Republican este doar o componenta a Deep State si joaca dupa cum i se canta sa nu mai fim ipocriti.Donald Trump a speriat de moarte oculta si asupra lui se revarsa laturile neomarxismului.Trist este ca milioane de oameni prostiti de aceeasi presa vanduta isi sapa cu o inconstienta condamnabila propria libertate .Ca de atatea ori in istorie popoarele platesc inzecit propria prostie.De obicei cand isi dau seama e prea tarziu.
Teroristii islamici?Hai ,bre,ne crezi fraieri?Sa vezi cata lapte si miere vor curge cu Biden.Apuca-te si pregateste butoaiele.
Oare presedintii fac vreun control la cap, inaintea si in timpul mandatului lor ?
sunt cativa prosti cu care posteaza pe aici la rubrica mesaje incat iti vine sa le plangi de mila. ce rau a facut trump americii, incultilor care nu ati iesit din Romania decat pana la varna maxim dar va dati cu parerea despre America? niste obositi care transcriu ce scrie cnn, CNBC sau fox news. Trump este vazut in America drept cel mai bun presedinte all time.
De frica mare se tot grabesc disperatii sa scape de el, altfel ce ar mai conta 10 zile? cat despre frauda la vot, e minunat ca toate voturile prin posta 100% au fost pt bideu. Hal de inculti romani care posteaza dar nu cunosc unde se afla pe harta America, nu mai zic despre alte chestii.. Cand vad cum a scris prostul ala mai devreme ca trump a facut rau Americii, as chema o salvare de la spitalul 9 sa il salveze. Romani morti de foame, rupti in cur, dar cu televizor. :)))))
Eu sunt seful gramezii de prosti care posteaza la rubrica mesaje , a venit ambulanta sa ma interneze la balamuc …
Vasile 14.28 Drum bun.Sa ne scrii.