Cauta

Ucisă de copilul ei în timpul unei ședințe pe Zoom

Ucisă de copilul ei în timpul unei ședințe pe Zoom

Tatăl unui copil de doi ani care și-a împușcat mortal mama la cap, în timpul ce aceasta se afla într-o ședință video, a fost arestat, marți, în Florida

Veondre Avery, în vârstă de 22 de ani, acuzat de omucidere involuntară și că nu și-a securizat arma, a fost plasat în detenție, a anunțat poliția și un procuror.

Arma, încărcată și neasigurată

Potrivit anchetatorilor, arma, care nu avea piedica trasă, fusese pusă într-un rucsac „Paw Patrol” ( o serie televizată pentru copii). Din nefericire, copilul cuplului a descoperit arma și, în timp ce mama sa, Shamaya Lynn, se afla într-o conferință pe Zoom, a îndreptat-o asupra ei. Femeia de 21 de ani a fost împușcată în cap, tragedia având loc la 11 august.

„Una dintre fete a leşinat, sângera. Camera sa este pornită, bebeluşul plânge în fundul camerei”, a declarat una dintre colegele lui Shamaya Lynn operatorului de servicii de securitate, potrivit unei înregistrări a apelului telefonic, făcută publică de către poliţie, potrivit Orlando Sentinel. Veondre Avery, care nu era prezent în timpul tragediei, a contactat, la rândul său, securtatea, la întoarcerea acasă, rugându-i pe agenţi „să se grăbească”, potrivit sursei citate.

Agenţi de poliţie l-au descoperit atunci pe Veondre Avery încercând să-şi ajute partenera, în apartamentul din Altamonte Springs, un oraş situat la nord de Orlando, în Florida. Însă moartea a fost pronunţată la scurt timp de ambulanţieri. Data procesului nu a fost încă stabilită, precizează într-un comunicat procurorul Dan Faggard, scrie AFP.

Sute de copii au acces la arme

Acest tip de dramă este recurent în SUA. La sfârşitul lui septembrie, un băiat în vârstă de doi ani a murit, în Texas, după ce s-a împuşcat cu o armă de foc încărcată pe care a găsit-o în rucsacul unei rude.

„În fiecare an, în Statele Unite, sute de copii au acces la arme de foc încărcate şi nesecurizate” şi trag involuntar cu ele, potrivit unui raport recent al Everytown For Gun Safety, o asociaţie care militează în favoarea unei încadrări mai ferme a armelor de foc.

Aceste acte „neintenţionate” ale unor minori au ucis 879 de persoane începând din 2015 şi 114 de la 1 ianuari

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • UE nu sperie Big Tech
  • Elveția își arată forța financiară: vrea să fie scutită de tarifele americane
  • Democrația este un mit. Noua DIKTATURĂ începe cu România
  • Localitățile, luate cu asalt de urși. Autoritățile, paralizate
  • Taxele lui Trump, războiul economic și “Mondialul” din 2026. Cum o vor scoate la capăt?
  • La Liga ia măsuri pentru transferuri noi
  • Bulgaria a convins Comisia Europeană să îi amâne liberalizarea prețurilor la energie. România, niciun demers
  • Jocul periculos al lui Donald Trump cu cea mai puternică bancă centrală din lume
  • Trump are un as în mână împotriva lui Putin
  • Exit mobile version