Componenta cea mai scumpă a unii vehicul electric, bateria este principalul motiv de îngrijorare cu privire la acest tip de motorizare. Unii susțin că este prea poluantă la producție, că ia foc ușor și este imposibil de reciclat.
Aceste afirmații, vehiculate frecvent pe rețelele de socializare, sunt adesea aproximative, dacă nu chiar înșelătoare.
În încercarea de a combate unele dintre ideile preconcepute, asociația Avere France, care promovează mobilitatea electrică, a profitat de Salonul Auto de la Paris pentru a prezenta un studiu dedicat „vieții bateriilor vehiculelor electrice”, notează Automobile Magazine. Se pare că acumulatoarele prețioase pot fi adesea utilizate în continuare pentru altceva atunci când capacitatea lor scade sub 70%, pragul considerat în general ca fiind minim în domeniul auto.
A doua viață
Principala utilizare posibilă pentru o baterie obosită este stocarea staționară a energiei. O utilizare care ar putea deveni din ce în ce mai frecventă odată cu energiile regenerabile. „Prin însăși natura lor, aceste energii sunt intermitente, așa că trebuie să le putem stoca pentru a le exploata la maximum potențialul”, explică Clément Molizon, director general al Avere France.
„De exemplu, ar fi posibil să stocăm energia furnizată de panourile solare în timpul verii pentru perioada de toamnă sau iarnă, când este cea mai mare nevoie de ea. Bateriile – instalate în spații de încărcare rapidă – ar fi utile și pentru alimentarea cu energie electrică a infrastructurilor critice, cum ar fi spitalele sau centrele de date, în cazul unei pene de curent.”
Există multe utilizări posibile pentru această „a doua viață” a bateriilor. Dar nu toate sunt neapărat potrivite. Acumulatorii din vehiculele implicate în accidente sunt în prezent aruncați ca măsură de precauție, din cauza riscului crescut de defecțiune și de incendiu.
Raportul Avere France, întocmit împreună cu ATTE (Association Technique Energie Environnement) și cu firma de consultanță Wavestone, subliniază necesitatea colaborării între constructorii auto și producătorii de baterii.
Pe de o parte, dorește să îi încurajeze să favorizeze bateriile concepute de la început pentru a putea fi reparate, cu module care pot fi separate și demontate.
Pe de altă parte, solicită convergența asupra unor norme comune pentru colectarea, transmiterea și utilizarea datelor privind bateriile. „Accesul la informații detaliate privind funcționarea bateriei în timpul primei sale vieți facilitează tranziția către utilizările din a doua viață și reduce semnificativ costurile”, se arată în document.
Numărul de cicluri de încărcare rapidă, temperaturile extreme și descărcările excesive pot afecta grav funcționarea a unei baterii.
evident abureli!