Se anunță vreme instabilă, în mare parte din țară, în perioada următoare. Sunt prognozate ploi torențiale, vijelii, grindină și descărcări electrice.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 2 iulie, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Pe de altă parte, vor fi zone ale țării în care și în această a doua zi a săptămânii vor fi temperaturi caniculare, motiv pentru care a fost emisă o atenționare Cod galben.
Astfel, conform ANM, în intervalul 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10 va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii atrag atenția că în Crișana, nord-vestul Transilvaniei și local în Banat, Maramureș, Muntenia și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. „Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, potrivit ANM.
Meteorologii anunță că și miercuri (3 iulie) manifestările de instabilitate atmosferică vor continua, mai ales în centrul și estul țării.
COD PORTOCALIU de ploi torențiale și vijelii
Pentru intervalul 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10, ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.

„În Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și Munteniei, jumătatea de nord a Moldovei și local în Banat și în Maramureș, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală în general de 70…90 km/h, descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…70 l/mp”, atrag atenția specialiștii ANM în textul avertizării meteo.
Zonele aflate marți sub avertizare de caniculă

Pe de altă parte, ANM a emis marți și o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic, valabilă pentru 2 iulie.
Meteorologii anunță că în cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, precum și în sud-vestul Dobrogei „va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”.
Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade. Iar, local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracteristici ale unei nopți tropicale.
Prognoză specială pentru București
Cum va fi vremea, marți, în Capitală? Va fi din nou o zi foarte caldă, dar nu vor lipsi nici ploile torențiale și intensificările vântului, mai ales începând cu orele serii.
Meteorologii au transmis o prognoză specială pentru București, pentru intervalul 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10. Potrivit specialiștilor ANM, canicula și disconfortul termic ridicat vor persista în Capitală. Dar, de marți seară vor apărea episoade de instabilitate atmosferică – ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice.
„Din orele serii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și se va manifesta prin perioade cu intensificări ale vântului (rafale în general de 60…80 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și condiții de grindină. În intervale scurte de timp, 1…3 ore, sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de 15…25 l/mp, izolat posibil 30 l/mp.”, conform prognozei speciale.
Meteorologii anunță că temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Iar minima termică va fi de 18…20 de grade.