Episod de iarnă veritabilă în Capitală, la mijloc de lună februarie. A nins și s-a depus deja un strat de omăt destul de consistent. Iar veștile de la meteorologi sunt că ninsorile vor continua, astfel că se va depune un nou strat de zăpadă.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o prognoză specială pentru zona municipiului București, pentru intervalul 17 -19 februarie ora 10. Prognoză ce va fi valabilă, așadar, până miercuri dimineață.
Pentru intervalul 17 februarie ora 10- 18 februarie ora 08, meteorologii anunță că în Capitală vremea va fi rece, cerul va fi noros, va ninge moderat cantitativ și „se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în medie de 10…15 cm, astfel încât până la finalul intervalului stratul total de zăpadă va avea grosimi variabile în general de 15…25 cm”. Meteorologii atrag atenția că se va forma ghețuș.
Nu va lipsi din peisaj nici vântul, care va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de 35…40 km/h, temporar viscolind ninsoarea. „Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de -4…-3 grade.”, anunță ANM.
Pentru intervalul 18 februarie ora 08:00 – 19 februarie ora 10:00, meteorologii anunță că în Capitală vremea se va menține rece, iar cerul noros. „Va continua să ningă moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în general de 10…15 cm, astfel încât până la finalul intervalului stratul total de zăpadă va avea grosimi variabile în general de 30…40 cm”, anunță ANM în prognoza specială pentru București.
Totodată, meteorologii semnalează faptul că se va forma ghețuș. Și anunță că vântul va sufla slab și moderat. Cât despre regimul termic, specialiștii ANM precizează că „temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de -4…-3 grade.”
Informare meteo și două atenționări Cod galben
Nu în ultimul rând, e de menționat faptul că tot luni dimineață ANM a emis o informare meteo de ninsori și vreme rece.
Informarea meteo va fi valabil în perioada 17 februarie, ora 10 – 19 februarie, ora 10, interval în care, conform ANM, „temporar va ninge în regiunile sudice și sud-estice, local în centrul țării și pe arii restrânse în rest. Se va depune strat nou de zăpadă (în general 10…20 cm) și se va forma ghețuș”.
Meteorologii precizează că vântul va sufla în general moderat luni în sudul țării (viteze de 30…40 km/h), iar pe litoral temporar va avea intensificări cu rafale de 40…45 km/h.
Specialiștii ANM atrag atenția că vremea va fi rece în toate regiunile până la finalul săptămânii. „Până miercuri vor fi nopți și dimineți geroase în nordul teritoriului și în depresiuni, apoi îndeosebi în sudul și centrul țării”, anunță ANM.
Cod galben de ninsori temporar viscolite și strat de zăpadă (HARTA)

Mai multe județe, dar și Capitala se vor afla sub incidența unei atenționări Cod galben de ninsori, până miercuri dimineață.
Codul galben, emis pentru intervalul 17 februarie, ora 10 – 19 februarie, ora 10, anunță că în județele Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Ilfov și în municipiul București va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 15…25 cm. În estul județului Olt, jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița și Prahova și în vestul județului Constanța va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 10…15 cm – conform ANM.
Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea – mai anunță meteorologii.
Cod galben de vreme rece, nopți și dimineți geroase/Zonele vizate (HARTA)

De asemenea, pentru intervalul 17 – 19 februarie, ANM a emis o atenționare Cod galben de vreme rece și nopți și dimineți geroase, pentru mai mulre zone din țară.
„În intervalul menționat vremea va fi rece, iar pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, local în nordul, centrul, nord-estul teritoriului, precum și în zonele montane, unde temperaturile minime se vor încadra în general între -17 și -10 grade”, atrag atenția specialiștii ANM.