
Sărbătoare mare, sâmbătă, în calendarul ortodox. Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de către credincioșii ortodocși în 15 august, aceasta fiind una dintre cele mai importante dintre sărbătorile dedicate Maicii Domnulu și una dintre cele mai mari sărbători din an.
Cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mare, ziua marchează, potrivit Tradiției, trecerea Maicii Domnului la viața cerească. În această zi sunt respectate numeroase tradiții și obiceiuri păstrate de-a lungul generațiilor.
Adormirea Maicii Domnului este considerată cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Sărbătoarea este precedată de o perioadă de două săptămâni de post, ca o perioadă de pregătire duhovnicească pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. În seara de dinaintea sărbătorii, în biserici se săvârșește Vecernia cu Litie, urmată de cântarea Prohodului Maicii Domnului.
Obiceiuri și tradiții
În dimineața zilei de 15 august, credincioșii merg la biserică și participă la Sfânta Liturghie, rugîndu-se pentru sănătatea lor și a familiei și pentru binele celor dragi. În multe zone ale țării, oamenii duc la biserică flori și busuioc, pentru a fi sfințite.
În această zi, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, de dimineață, fructe din recolta de struguri și de prune, pentru a fi sfințite de către preoți și împărțite apoi credincioșilor. Totodată, fetele nemăritate culeg flori din gredină, pe care le duc apoi la biserică, așezându-le la icoane.
Tot în această zi de mare sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Mica Domnului pentru ca aceasta să le protejeze pe durata sarcinii și să le ajute să nască prunci sănătoși.
Un alt obicei pe care-l respectă mulți credincioși este acela de a merge la mormintele celor dragi, care au părăsit această lume, pentru a le tămâia și pentru a aprinde lumânări. Sunt pregătite pachete cu diverse alimente, care apoi sunt împărțite în memoria celor adormiți.
Se spune că data de 15 august este „hotarul” care desparte lunile călduroase de cele reci și marchează trecerea de la vară la toamnă. Din această zi, ciobanii coboară oile de la munte, iar bărbații schimbă pălăria cu căciula, pe care o vor purta până în primăvara anului următor.
În tradiţia populară se spune că dacă de Sfânta Maria Mare înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă.
Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) și Nașterea Maicii Domnului – Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor și sub denumirea de „Între Sântămării”.
După Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului se deschide sezonul de nunţi, acesta ținând până la intrarea în Postul Crăciunului.
Se spune că în această zi de mare sărbătoare nu e bine să se lucreze în gospodării, să se spele rufe și să se coasă. Ziua ar trebui dedicată rugăciunii, odihnei și momentelor petrecute alături de familie. De asemenea, tradiția populară mai spune că în această zi e bine ca oamenii să evite certurile și vorbele grele, pentru a avea liniște și înțelegere în familie.
