
Operațiunea de amploare a ungurilor pe Dunăre de a salva centrala de la Pask face înconjurul internetului. Mai precis, postările de pe Facebook ale premierului Ungariei, Peter Magyar, arată o desfășurare de forțe fără precedent. „Trebuie să împiedicăm cu orice preț oprirea centralei de la Paks“.
Sâmbătă dimineață, prim-ministrul ungar, Péter Magyar, a convocat o conferință de presă extraordinară pentru a prezenta operațiunile de construire a digului și de scufundare a barjelor care se desfășoară la Paks și la Dunaszentbenedek. Declarații concrete, explicații peste explicații, fără panică și PR.
Lucrarea, potrivit premierului maghiar, care nu a mai fost realizată de trei decenii, de la cea din 1995 de la Kiliti pe Dunăre, constă din două părți. „Constă în realizarea unui dig, pentru care specialiștii vor utiliza 145.000 de metri cubi de pietre, și într-o soluție provizorie care presupune alinierea, fixarea, rotirea și scufundarea controlată a două barje de câte 80 de metri una lângă cealaltă”, a declarat Magyar.
Operațiunea a început cu scufundarea controlată a barjelor deoarece, conform previziunilor, în noaptea de duminică spre luni, nivelul apei pe tronsonul principal al Dunării ar putea ajunge la -132 cm, caz în care ar trebui oprită una dintre cele două turbine aflate în funcțiune la centrala nucleară de la Paks.
„Am început scufundarea controlată a barjelor – deocamdată doar cu aproximativ 20 de centimetri – deoarece, conform previziunilor, în noaptea de duminică spre luni, în zori, nivelul apei pe canalul principal ar putea atinge -132 cm, caz în care una dintre cele două turbine încă în funcțiune ar trebui oprită; de asemenea, pe baza previziunilor hidrologice disponibile, în aproximativ 5-6 zile, nivelul apei pe ramurile principale ale Dunării ar putea scădea chiar până la -140 centimetri, ceea ce ar implica oprirea completă a centralei de la Paks.“, a transmis premierul maghiar.
Armata maghiară a adus cu ajutorul transportului pe uscat mai mult blocuri de beton (de câte 2 tone), iar elicopterele Airbus H225 ale Forțelor Armate le-au aruncat în Dunăre pentru a putea realiza digul.
Absolut toate operațiunile sunt postate aproape la minut de către premierul maghiar. E adevărat, Peter Magyar nu a făcut salturi mărețe precum Radu Miruță, însă n-a ezitat să-și suflece pantalonii și să intre în Dunăre alături de forțele care ajută la salvarea situației de criză.

„Lucrările de la Paks, cel mai mare șantier de pe Dunăre din ultimele trei decenii, se desfășoară cu precizia unui ceas.
Fiecare centimetru și fiecare oră contează.
Autoritățile responsabile cu gestionarea apelor, inginerii, scafandrii industriali, armata și antreprenorii lucrează în mod coordonat pentru a asigura funcționarea Centralei Nucleare de la Paks și, prin urmare, securitatea energetică a țării noastre.
Vă mulțumim că sutele de specialiști care lucrează aici, spre deosebire de liderii partidelor de opoziție, nu au ales să plece în vacanță!”, a transmis premierul maghiar.





