Ultima Oră

Cu cine împarte Călin Georgescu camera în arest! Apar detalii incredibile despre unul dintre ei

Jurnalist de Investigație Justiție 2 min de citire
Publicat la:

După ce în primă fază s-a aflat că, după plasarea sa în arest preventiv, Călin Georgescu ar fi refuzat mâncarea din Arestul Central, apar noi informații, de această dată despre colegii de celulă ai fostului candidat la prezidențiale.

La câteva zile după plasarea sa în arest preventiv, în urma unei decizii definitive a instanței, s-au aflat noi detalii despre condițiile în care este „cazat” Georgescu în Arestul Central din București.

Deja se aflase că Georgescu împarte camera de cazare din arest cu alți trei bărbați aflați sub incidența unei măsuri privative de libertate, aceția fiind reținuți. Cei trei ar fi acuzați de trafic de droguri. Mai nou, apar informații, pe surse, cum că unul dintre ei ar fi făcut parte dintr-o grupare internațională deosebit de periculoasă, care ar fi adus în Europa aproape două tone de droguri.

Potrivit stiripesurse.ro, Tiberiu B. a fost reținut pe 24 august, în cadrul unei operațiuni în care DIICOT și polițiștii DCCO au descins la 16 adrese din Timișoara, Satu Mare, Oradea și Câmpulung Moldovenesc. S-a mai aflat că ar fi vorba despre un dosar cu suspiciuni de trafic de droguri și spălare de bani. Potrivit unor informații venite pe surse, Tiberiu B. ar avea legături și cu mafia albaneză, notează același site.

Cât despre ceilalți doi colegi de celulă informațiile disponibile indică faptul că și ei ar fi fost reținuți pentru trafic de droguri.

Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului Arestului Central încă de când s-a luat măsura

Încă de când fostul candidat la prezidențiale a fost adus, marți seară, la Arestul Central, după ce Curtea de Apel București a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, susținătorii lui Călin Georgescu au fost prezenți în fața sediului instituției, pentru a cere eliberarea acestuia.

De atunci, mulți dintre ei au rămas în stradă, chiar și pe timpul nopții, pentru a-și arăta susținerea pentru Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a fost trimis în arest preventiv marți, 29 septembrie, dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

În seara zilei de marți, Călin Georgescu a fost preluat de polițiști de la locuința sa din Mogoșoaia și transportat la Arestul Central.

Curtea de Apel București a decis marți, 29 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen.

Mica publicitate