Ultima Oră

„Deutschland über alles” („Germania mai presus de toate”)

Acest articol exprimă opinia autorului și nu reflectă în mod necesar poziția redacției Național.

Cezar Osiceanu
Pilot Profesionist și Comentator Aviație 5 min de citire
Publicat la:

Pentru cine nu știe, „Deutschland über alles” este primul vers din „Das Lied der Deutschen” („Cântecul germanilor”), o piesă scrisă în 1841 de August Heinrich Hoffmann von Fallersleben și care, deși a fost în trecut imn național, a devenit în prezent tabu din punct de vedere cultural și nu mai face parte din imnul oficial al Germaniei din cauza asocierii ei istorice cu regimul nazist.

Și cum disputele politice actuale legate de ascensiunea dreptei și extremei drepte, mai ales în Germania, par a fi legate de acest fenomen al reînvierii trecutului, mai ales din perspectiva teoriei spațiului vital (Lebensraum) a lui Ratzel, modificată de Haushofer, acțiunea de preluare devine justificată și din acest punct de vedere.

Bătălia pentru cerul Europei: Germania versus Franța

De curând, grupul Lufthansa a învins grupul Air France-KLM în cursa pentru achiziția unei participații de 44,9% din compania TAP Air Portugal, cei doi concurenți fiind, de altfel, și singurii ofertanți.

Însă, chiar dacă tranzacția este finalizată, ea necesită aprobarea Uniunii Europene.

În mod practic, Germania (grupul Lufthansa) a câștigat războiul licitațiilor cu Franța (grupul Air France-KLM), oferind o sumă de 1,2 miliarde de euro (1,3 miliarde de dolari), mai mare cu 16% decât cea concurentă, conform declarației prim-ministrului portughez Luis Muntenegru.

O lecție de privatizare sau ce?

Preluarea pachetului de 44,9% din compania de stat portugheză de către Germania reprezintă, în mod evident, un pas important către privatizarea completă a companiei aeriene portugheze.

De reținut și pentru miticii de pe Bega, sosiți cu pluta la București, în Piața Victoriei, precum și pentru aliații lor, ar fi următoarele:

  1. Preluarea pachetului de acțiuni de către Lufthansa nu elimină complet influența directă a guvernului asupra industriei aviatice din Portugalia. În mod practic, guvernul portughez recâștigă o participație majoritară.
  2. Prin măsura luată de guvernul portughez de a permite angajaților companiilor aeriene să cumpere 5% din acțiuni se introduce și cointeresarea angajaților, dar și fidelizarea lor.
  3. Privatizarea completă a operatorului de stat portughez, deși este așteptată să se finalizeze până în 2028, nu este obligatorie.
  4. Istoricul procesului de privatizare este și el unul sinuos și marcat de nereușite, vânzări și preluări înapoi de către stat ale companiei, precum și de scandalul anchetei de corupție privind acordul de leasing Airbus, legat de acordul de privatizare.
  5. TAP a raportat o pierdere de 99,2 milioane de euro în primul semestru al anului 2026, pe fondul costurilor ridicate ale combustibilului, ceea ce reprezintă o cauză majoră în motivarea deciziei guvernului portughez.

În plus, conform bărbologiei standard folosite în astfel de situații, se susține că TAP și guvernul ar considera că acordul va:

    • oferi sustenabilitate pe termen lung;
    • putea aduce investiții care vor permite extinderea operațiunilor și a conectivității în Lisabona, Porto, Azore și Madeira.
  1. Deși guvernul portughez a susținut că vânzarea TAP se va baza pe cel mai bun plan și pe cea mai bună strategie, mai degrabă decât pe preț, în cele din urmă a ales cumpărătorul care a oferit cea mai mare sumă, deoarece au considerat că verba volant (planurile strategice), scripta manent (banii rămân)!

Germania, o victorie à la Pirus?

O victorie à la Pirus este un succes obținut cu un cost atât de mare pentru învingător, încât echivalează aproape cu o înfrângere. De aceea, victoria Lufthansa poate fi astfel catalogată, deoarece Lufthansa Group s-a angajat să:

  1. Crească flota TAP cu 117 avioane până în 2035 și cu 130 de avioane după aceea. Acest angajament presupune o resursă financiară foarte mare, bazată și pe un calcul al traficului aerian aferent (destinații noi, în special), care să justifice dezvoltarea flotei, dar și pe evaluări ale costurilor petrolului, în principal.
  2. Centralizeze operațiunile și să majoreze profitul operațional la 8–10% între 2028 și 2030, ceea ce pare să fie mai greu realizabil în contextul crizei actuale a aviației europene, deoarece, conform declarației expertului intervievat de Reuters, John Strickland, „Lufthansa încă se confruntă cu dificultăți financiare. Lufthansa Deutsche Airlines, fiind cea mai mare parte a grupului, încă pierde bani”.
  3. Rămână în continuare principalul hub al companiei aeriene TAP Portugal pentru o perioadă încă nu foarte clar delimitată.

Ce zic perdanții Air France-KLM?

Grupul perdanților și susținătorii lor susțin, pe surse, că:

  • Guvernul portughez ar fi dorit și urmărit dintotdeauna să vândă TAP către Lufthansa.
  • Privatizarea TAP a fost un proces trucat și conceput ab initio pentru a se asigura că Lufthansa va fi cumpărătorul ales de guvern, adică la fel cum s-a întâmplat în timpul primei privatizări a TAP, când a fost vândută către Azul Airlines.
  • Guvernul portughez ar fi impus numeroase cerințe către Air France-KLM, precum garantarea faptului că TAP va rămâne în continuare compania aeriană de referință a Portugaliei și că va asigura, în continuare, prin investiții proprii, dezvoltarea hubului de la Lisabona și a țării în ansamblu.
  • Air France, care este poziționată într-o poziție unică pentru a asigura exclusivitatea TAP pe rutele dintre Lisabona și Brazilia, în prezent nu are o prezență aeriană în sudul Europei; ar fi promis, în plus față de suma oferită, și acordarea unei exclusivități în cadrul alianței SkyTeam. Acest beneficiu nu exista însă în cadrul grupului Lufthansa și al Star Alliance, conform acordului încheiat.

Ce înseamnă pentru România?

Întâi de toate, o lecție de economie, aplicabilă în mod direct și la TAROM, dar cu specificitățile locale pe care le știm cu toții: șpăgi, interese politice de partid și de gașcă etc.

Este de notorietate presiunea Germaniei în România, condusă de un neamț deștept, însurat cu o româncă și bun cunoscător al „obiceiurilor” și „tradițiilor” locale, pe nume Günther Krichbaum. Presei naționale i-a atribuit deja succesul contractelor atribuite prin SAFE către Germania, preluarea șantierului Mangalia pe moca, cu banii românilor, și multe altele.

Intenția de preluare a societății TAROM Tehnic, deținătoare a unicului hangar de la Otopeni, de către nemți se lovește de aceeași intenție a francezilor de la Air France-KLM, încă din epoca turistului de tristă amintire Klaus Werner Iohannis. Până la declararea câștigătorului din această bătălie, TAROM este efectiv strangulată de propriul copil, TAROM Tehnic, care i-a produs o creștere de 40% a cheltuielilor de mentenanță a propriilor avioane după desființarea propriei Direcții Tehnice!

Declarațiile iresponsabile ale senatorului papucilor, Ghinea, la adresa TAROM, cele ale doamnei Oana Gheorghiu, greșit informată, și ale corului de babe în mov (n.b. culoarea Wizz Air să fie?), care au cerut eliminarea TAROM, au prejudiciat enorm acțiunile operatorului național de redresare.

De aceea, decizia președintelui unora, Nicușor Dan, reprezentant vizibil al intereselor Franței, pentru trecerea guvernului Luca Marinescu arată o necesitate stringentă de a bloca tunurile USR+PNL+UDMR sau ale Monstruoasei Coaliții, cum i se mai spune, mai ales acum, în degringolada în care a fost România băgată de inconștiența politicienilor ei.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.