
Tatăl unui băiat care a fost bătut fără milă și băgat în spital a protestat, urcându-se într-un copac, pentru a atrage atenția autorităților asupra situației fiului său. Întrucât polițiștii nu dispuseseră inițial reținerea suspectului, tatăl victimei a decis să protesteze în fața spitalului unde este internat fiul său.
Vizavi de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București, a avut loc o mobilizare generală, cu multiple mașini ale organelor de ordine, care au încercat să discute cu bărbatul.

Bărbatul s-a urcat într-un copac în fața spitalului și a cerut intervenția urgentă a poliției
Au fost prezenți polițiști, pompieri, jandarmi și echipaje medicale.
Mai mulți oameni s-au strâns, de asemenea, în apropierea spitalului pentru a cere explicații poliției, empatizând astfel cu situația tatălui.
Concret, bărbatul le cerea autorităților să intervină de urgență și să îl rețină pe tânărul care l-ar fi lovit pe fiul său de nenumărate ori cu un obiect contondent.
Acest lucru vine pe fondul deciziei inițiale de a nu dispune nicio măsură împotriva agresorului.
Adolescentul cercetat pentru lovire sau alte violențe a fost reținut pentru 24 de ore
Astfel, protestul de aproximativ cinci ore al bărbatului a dus la prima acțiune din partea organelor de ordine. În consecință, băiatul de 16 ani cercetat pentru agresiune a fost reținut pentru 24 de ore, așa cum se arată în comunicatul publicat de IPJ Giurgiu.
Acest lucru s-a întâmplat duminică, 8 noiembrie, la două zile de la incidentul pentru care polițiștii fuseseră sesizați.
„Din cercetările efectuate de către poliţişti a reieşit faptul că, în timp ce se afla în localitatea Uzunu, judeţul Giurgiu, în urma unor discuţii contradictorii, un tânăr, de 16 ani, ar fi fost agresat fizic cu un obiect contondent de către un alt tânăr, de 16 ani. La faţa locului a fost necesară intervenţia unui echipaj medical, care l-a transportat pe tânărul de 16 ani la o unitate spitalicească din municipiul Bucureşti, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. La data de 8 noiembrie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, tânărul bănuit de săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe a fost reţinut, pentru 24 de ore”.

