
Târgul de Crăciun din Sibiu ocupă prima poziție într-un clasament european al celor mai accesibile piețe de sărbători, în privinţa prețului la vinul fiert, arată o analiză publicată de presa britanică. Ediția 2026 a Târgului de Crăciun din Sibiu se va desfășura în perioada 13 noiembrie 2026 – 3 ianuarie 2027, în Piața Mare.
Studiul Eurochange și preluat de Daily Express a comparat prețurile din 55 de târguri de Crăciun de pe continent. În Sibiu, o porție de vin fiert costă doar 82 de pence (aproximativ 5 lei), cel mai mic tarif identificat în cercetare.

Târgul de Crăciun din Sibiu, lăudat în Europa
Publicația britanică laudă Sibiul drept o destinație ideală pentru o vacanță de iarnă, remarcând arhitectura centrului istoric, atmosfera festivă și costurile substanțial mai mici în comparație cu târgurile din Europa Occidentală.
România este bine reprezentată în această analiză: pe lângă Sibiu, alte trei orașe — Brașov, Craiova și București — figurează printre destinațiile europene cu cele mai scăzute prețuri de sărbători.
Târgul de Crăciun din Braşov, pe locul 2
Pe locul 2 se află Târgul de Crăciun din Braşov, unde un pahar de vin fiert este estimat la 10 lei, puţin peste 2 euro.
Evenimentul se va desfăşura între 27 noiembrie 2026 şi 3 ianuarie 2027, în Piaţa Sfatului, în apropierea Bisericii Negre. Un brad de Crăciun uriaş, împodobit cu luminiţe, va fi punctul central al târgului. Vizitatorii vor găsi căsuţe cu produse artizanale tradiţionale, kurtos kalacs şi vin fiert aromat.
Locul al treilea este ocupat de Craiova, unde preţul unui pahar de vin fiert este tot de 10 lei, adică aproximativ 2 euro. Târgul de Crăciun din Craiova va începe pe 13 noiembrie 2026 şi se va încheia tot pe 3 ianuarie 2027. Evenimentul va avea loc în Piaţa Mihai Viteazul şi în pieţele din apropiere.
Bucureștiul apare pe locul al optulea, cu un preț de 1,96 lire sterline
În clasament mai figurează Sofia, din Bulgaria, cu 1,76 lire sterline, orașele cehe Olomouc și Brno, fiecare cu 1,77 lire sterline, precum și Göteborg, din Suedia, cu 1,89 lire sterline.
La polul opus se află târgul Winter Wonderland din Londra, unde vinul fiert ar costa 7,40 lire sterline, de aproximativ nouă ori mai mult decât prețul indicat pentru Sibiu.
Printre destinațiile scumpe se numără și Grădinile Tivoli din Copenhaga, cu 6,88 lire sterline, și Tallinn, cu 6,86 lire sterline pentru o porție.

