Ultima Oră

Modele de subiecte și bareme Evaluarea Națională 2027, publicate de Ministerul Educației. Sorin Ionescu, anunț despre posibile schimbări

Redactor Online Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Ministerul Educației a anunțat duminică seară că Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare a publicat setul oficial de modele de subiecte pentru Evaluarea Națională dedicată absolvenților clasei a VIII-a în anul școlar 2026-2027.

Resursele educaționale, însoțite de baremele de corectare și de evaluare, au fost încărcate pe platforma oficială a ministerului și pot fi consultate sau descărcate în format digital, pe subiecte.edu.ro.

Modele de subiecte și bareme Evaluarea Națională 2027, publicate de Ministerul Educației. Sorin Ionescu, anunț despre posibile schimbări
Ministrul delegat pentru învățământul preuniversitar Sorin Ionescu

Noul ministru al Educatiei, Sorin Ionescu, a vorbit şi despre schimbarea formulei pentru aceste examene. Modificările îi vor afecta abia pe cei care sunt acum în clasa a patra.

„O să îi rog pe toți cei care sunt clasa a opta, a douăsprezecea să intre pe subiecte. Pe edu.ro. au fost postate modelele de subiecte pentru examenele naționale. Orice discuție referitoare la modificări pe care le vom aduce evaluării naționale sau evaluărilor de la 2,4,6 va porni de la premisa că discutăm despre generaţiile care nu au intrat încă în ciclul de învățământ”, a spus Sorin Ionescu, ministrul pentru învăţământ preuniversitar pentru Observator.

Evaluarea Națională 2027, calendarul probelor

În paralel cu publicarea materialelor de antrenament, Ministerul Educației a definitivat și calendarul oficial al Evaluării Naționale pentru absolvenții de gimnaziu, stabilind atât perioadele de desfășurare a simulărilor naționale, cât și datele probelor scrise propriu-zise.

Astfel, simularea examenului de clasa a VIII-a se va desfășura în zilele de 16, 17 și 18 martie 2027, urmând ca rezultatele să le fie comunicate elevilor și părinților la data de 30 martie 2027.

Examenul propriu-zis de Evaluare Națională va debuta la finalul lunii iunie 2027. Probele scrise sunt programate succesiv pe 22, 24 și 25 iunie 2027. Primele rezultate obținute de candidați vor fi afișate pe 30 iunie 2027, dată la care se deschide și intervalul pentru depunerea contestațiilor, iar ierarhia finală a mediilor, după reevaluarea lucrărilor contestate, va deveni definitivă pe 7 iulie 2027.

Cum ar arăta evaluarea ideală pentru absolvenții de gimnaziu

Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, a anunţat la Observator şi cum ar arăta, din punctul său de vedere, evaluarea ideală la finalul gimnaziului.

„O evaluare naţională ideală ar trebui să pornească de la aceste standarde de evaluare pe care Ministerul le-a lansat deja. Să nu surprindă doar forța la limba română și matematică într-o anumită zi, ci să surprindă un proces complex, care să se desfășoare în patru ani. Domnul ministru Costreie a lansat o altă formă de evaluare prin introducerea unor forme de evaluare transdisciplinare în speță, una umanistă și una axată pe STEM”, spune Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru invatamantul preuniversitar.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.