Noaptea, orașul București se scufundă într-o semiobscuritate deprimantă care amintește de regimul lui Ceaușescu. Iluminatul public rămâne o problemă nerezolvată. Până când?
Rețeaua de iluminat este captivă într-un blocaj tehnologic și administrativ, inadmisibil pentru o capitală europeană.
Întunericul urban
Doar pe bulevardele centrale există sisteme de tip LED. În rest, predomină lămpile cu vapori de sodiu – acea lumină portocalie, chioară și obositoare, atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi. Când se lasă ceața, de exemplu, nu se mai vede om cu om. Vizibilitatea tinde spre zero.
Rețelele învechite cedează la prima ploaie. Cablurile subterane sunt degradate. Remediarea avariilor durează zile întregi. Echipele de intervenție cârpesc, nu repară definitiv. Cu alte cuvine, se întorc la aceeași lucrare, repetă un ciclu ineficient, păgubos și plătit de bucureșteni.
Infrastructura datează din perioada comunistă. Nu așa trebuie să arate un smart-city.
S-au demarat proiecte de modernizare, dar unele cartiere par încremenite în ”epoca de aur”: trotuarele, străzile, aleile dintre blocuri, parcările și parcurile sunt lăsate în întuneric. Iar întunericul oferă acoperire hoților, tâlharilor și consumatorilor de droguri. Creșterea ratei infracționalității este corelată cu străzile întunecate.
Pentru o femeie care se întoarce seara de la serviciu, distanța de la stația de metrou până la scara blocului reprezintă o angoasă. Bătrânii și copiii se sperie de orice umbră. Dispare certitudinea că autoritățile sunt în stare să asigure protecție. De fapt, pasează responsabilitățile.
Deplasările nocturne includ și alte riscuri: gropi în asfalt, guri de canalizare fără capac, săpături nesemnalizate, bețivi agresivi sau bătăuși. Siguranța cetățenilor pare compromisă. Realitatea contrazice discursurile politicienilor despre dezvoltare, investiții ”masive” și eficiență energetică.
Bucureștiul are nevoie de un plan eficient de reabilitare a rețelei de iluminat. Merită să iasă din umbră.
