Dacă unii susțin în mod eronat că bataia e ruptă din Rai, săritul la bătaie pare să devină imaginea societății românești.
Stând la coadă în supermarket, am observat că persoana din fața mea, un pensionar care părea zadravăn la minte, nu înaintează spre casa de marcat. L-am întrebat de ce nu se urnește, dar pensionarul, devenit extrem de agresiv, și-a ridicat mâinile într-un fel de gardă a boxerului, pregătindu-se să mă lovească
Ce te faci în asemenea situații? Dezescaladarea nu funcționează în fața bătăușilor. Cum să te aperi ”legitim” de un bătrân violent? Dar de tinerii violenți sau de persoanele de vârstă mijlocie la fel de violente, de consumatorii de droguri și de alcoolicii puși pe harță? Nu sunt întrebări retorice deoarece societatea noastră este năpădită de violență.
Primează cultura pumnului
Peste tot se observă ceartă urmată de bătaie: pe stadioane, în magazine, în piețe, în trafic, la restaurante, terase și cluburi, în fața blocurilor, școlilor și liceelor, bisericilor, în mijloacele de transport în comun, în birouri.
Mass-media și rețelele de socializare promovează personaje violente, interlopi, ticăloși cu fețe patibulare. Forța brută este considerată un semn de putere, iar predispozia către violență un model de succes. Șmecherul își face singur dreptate. Primează cultura pumnului.
Pe vremea regimului comunist ”toată lumea știa de frică”, spun cei care militează pentru legi mai aspre, inspirate de dictatură. Cu alte cuvinte, un Ceaușescu reînviat și o Miliție reînființată ar restaura ordinea publică și anula furia colectivă? Fals. Și înainte de 1989 românul sărea la bătaie, mai violent, mai îndârjit.
Ideea că poporul trebuie să știe de frică este susținută chiar de bătăușii de astăzi. Ei dau cu pumnul, disprețuiesc instituțiile statului și modelează un tipar compotamental lipsit de valori morale. Astfel, perpetuarea violenței se transmite din generație în generație.
