
Ucraina, Iran, Venezuela, Groenlanda, Davos, Iran din nou, China – iată reperele celui de-al Treilea Război Mondial, în curs de desfășurare, dar nedeclarat. Încă!
Deus ex machina
De la primul război din istoria umanității și până la cel din zilele noastre, omul, care a vrut să se substituie lui Dumnezeu, a cerut, culmea, în numele Lui (sau al zeilor specifici culturilor implicate), drepturi de viață și de moarte (posesive, culturale, religioase, economice etc.) asupra semenilor săi.
Dar până la acest război, toate celelalte au fost gândite, planificate, conduse și purtate doar de către ființe umane, cel de astăzi fiind primul în care Inteligența Artificială (IA) substituie omul în aceste procese vitale ale războiului.
Într-o filmare prezentată în circuit închis cadrelor militare, și care prezenta antrenamentele echipajului american al uneia dintre ultimele misiuni Apollo, au scăpat câteva cadre în care se putea observa un… laptop!
Oricum, se știe că orice invenție care a avut un caracter militar a fost ascunsă ani de zile, tocmai în vederea asigurării unei supremații a deținătorului ei.
Rețeta celebrului foc grecesc a fost atât de bine ascunsă încât nu a mai ajuns până la noi, se susține în mod oficial!
Și dacă Iustin Capră a inventat rucsacul zburător acum peste 50 de ani, iar noi am văzut abia acum vreo 15 ani o aplicație militară cu trupe ce foloseau așa ceva, ce să mai spunem?
În fapt, problema este acum că de la simpla utilizare de către om a acestor mijloace militare s-a ajuns ca ele să utilizeze omul.
Și chiar dacă modelele umane stau la baza algoritmilor folosiți de IA, ținând cont că s-a dovedit că aceasta are capacitate creativă directă și necontrolată, și necontrolabilă complet, este clar că omenirea se află la un punct major de răscruce în existența sa.
Cherchez la femme!
Celebrul dicton este aplicabil cauzei, deoarece IA este de gen feminin, nu-i așa? Doar că, în acest război mondial în desfășurare, l-am putea substitui cu:
Cherchez… l’argent, pas de femme! Adică: căutați banul, nu femeia!
De ce?
Simplu! Pentru că, trăgând linie și analizând cu propriile noastre minți, vom vedea următoarele:
Al Doilea Război Mondial, la fel ca și Primul, s-a încheiat doar din motive financiare, abia după ce America a intrat în el, aducând plusul necesar victoriei.
Războiul Rece s-a încheiat tot doar din motive financiare, ambele blocuri constatând că spirala înarmărilor nu mai putea fi susținută financiar și economic și că nu mai putea interveni în joc alt jucător major care să încline balanța în favoarea unuia sau altuia.
În actualul război mondial, SUA este cauza principală, pentru că:
este în criză financiară de la terminarea Războiului Rece încoace;
greșelile crase ale democraților americani, care au crezut că reinterpretarea Planului Marshall de odinioară va relansa economia americană. În cadrul acestui scenariu, au scos din SUA toată industria grea și auto, mutând-o în Mexic, China etc., crezând că astfel vor face loc acasă noilor tehnologii. Doar că efectul de bumerang a lovit năprasnic, deoarece China a reușit, și cu ajutorul acestei manevre greșite a americanilor, să treacă de la nivelul de copy-paste la creare și inovare și acum tinde spre hegemonia mondială;
afacerea prăbușirii bancare din 2007, denumită Marea Recesiune, se dovedește acum a fi fost o altă manevră americană, destinată creării rezervelor financiare necesare războiului, dar și distrugerii rezervelor financiare ale inamicilor Americii. Pentru că știm cu toții că cea mai sigură armă financiară este investiția în activele financiar-bancare ale inamicului, pe care apoi să le retragi brusc la momentul oportun;
sub securea falimentului iminent, democrații au inventat afacerea titlurilor de stat, pe care le-au aruncat fluviu în piață și s-au salvat de câteva ori. Japonia, China, UE etc., chiar și România lui Băsescu, au cumpărat, bazându-se pe ele;
atacul la Venezuela este, iarăși, o manevră destinată însușirii frauduloase a veniturilor acelui stat. Se spune că banii din petrolul venezuelean susțin acum războiul cu Iranul, așa cum petrolul venezuelean a scăzut la sub jumătate prețul benzinei la pompă în America! Asta pentru că nici dușmanii Americii nu dorm și au reușit, într-un timp foarte scurt, să inventeze BRICS și să elimine petrodolarul ca monedă unică la nivel mondial;
atacul Iranului nu ar fi fost posibil cu Xi în scaunul de „împărat” al Chinei. Manevra destinată înlăturării lui Xi de către propriii generali a picat, dar, dacă reușea, armada americană deplasată lângă Iran ar fi trecut în repaus. Momentan, pentru că IA, deși a făcut planurile, nu a reușit să le și implementeze, dovedind că omul rămâne o enigmă în sine;
după circul lui Trump cu taxele suplimentare, de genul „na taxa, scoate taxa, iar pune taxa”, Europa l-a ascultat la Davos în tăcere și apoi i-a dat un șut direct în boașele Americii cu acordul MERCOSUR și mega-acordul cu India;
Xi, cu calmul lui proverbial, a pregătit „nucleara”, ca să folosim expresia Antenelor, și asta înseamnă că a discutat cu Ursula, s-a consultat și cu Marea Finanță mondială și a lansat ideea de a se cere răscumpărarea titlurilor de stat americane, cu ajutorul cărora democrații americani au salvat statul lor de la faliment de mai multe ori! Și asta a declanșat imediat riposta criminală americană, dar de care Xi a reușit să scape.
Oricum, în perioada următoare vom asista la execuții publice ale militarilor trădători, conform tradiției chinezești, în care oricine fură statul cu peste un milion de dolari primește, în direct, pe un stadion arhiplin, răsplata dată cu generozitate de plutonul de execuție!
Conform rețetelor clasice, orice război începe cu o înarmare! Așa că România și Europa au început cursa nebună, abandonată treptat după căderea Zidului Berlinului.
Antiromânul Zelenski, devenit marioneta lui Trump, și-a permis, după ce a primit ajutor militar fabulos de la UE, să își bată joc în direct de Ursula și de UE la Davos, prin declarațiile lui belicoase.
Așa că și România, volens nolens, a început să arunce cu miliarde de euro în buzunarele Germaniei, Franței, Americii, deși nu știe nimeni cu cine și, mai ales, de ce ne vom bate!
Vorba unui militar de carieră pe nume Moș Teacă: „Cu stângul pe tobă, înainte, marș!”
Pentru că toate aceste produse de tip gloanțe, bombe, rachete au termen de garanție de câțiva ani și, dacă nu ne batem cu nimeni, nici măcar cu noi înșine, ca de obicei, după expirarea lor o să mai și plătim distrugerea armamentului învechit de la momentul cumpărării.„Unde sunt bani, e și corupție” este una dintre sintagmele cursei înarmării, iar cazurile de corupție devoalate de curând, până și de mass-media pro-ucraineană, în cazul lui Zelenski, ne pregătesc de marile scandaluri de corupție ce vor apărea după încheierea păcii de acolo!

