
Informații îngrijorătoare au apărut, marți, în legătură cu starea de sănătate a selecționerului Naționalei de fotbal Mircea Lucescu. Antrenorul a ajuns din nou în spital, pentru a treia oară în ultima perioadă, de această dată fiind internat la Spitalul Universitar din Capitală.
UPDATE 15.26. După ce s-a vehiculat în presă faptul că Mircea Lucescu ar fi în stare gravă, Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis, marți după-amiază, câteva informații privind starea de sănătate a selecționerului.
FRF confirmă faptul că Mircea Lucescu e internat în spital și anunță că antrenorul tricolorilor urmează un tratament cu antibiotice, prescris ca urmare a unei infecții. De altfel, pe lângă aceste precizări postate pe site-ul oficial al Federației, FRF a dat publicității și un mesaj transmis de către Mircea Lucescu, prin care acesta încearcă să liniștească opinia publică îngrijorată de veștile apărute orele trecute.
„Selecționerul echipei naționale a României, domnul Mircea Lucescu, se află internat în spital pentru supraveghere medicală, unde urmează un tratament antibiotic, ca urmare a unei infecții subcutanate, iar evoluția este favorabilă.
Dorim să subliniem faptul că nu s-a pus niciodată problema transferului domnului Mircea Lucescu către o altă unitate medicală, din țară sau din străinătate”, susțin reprezentanții FRF.
Mircea Lucescu, mesaj via FRF: „Nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți”
În acest context, selecționerul Mircea Lucescu a transmis următorul mesaj: „Sunt bine, nu sunt motive de îngrijorare. Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult. Este pur și simplu un tratament pe care trebuie să îl urmez sub observație”.
Nu în ultimul rând, FRF a ales să menționeze că „Federația Română de Fotbal și Mircea Lucescu mulțumesc tuturor pentru interes și pentru mesajele de susținere și fac apel la respectarea dreptului la viață privată”.
Starea de sănătatea a antrenorului Mircea Lucescu este gravă, au dezvăluit surse pentru site-ul ProSport. În vârstă de 80 de ani, Lucescu este internat la Spitalul Universitar București, iar medicii care îl au în grijă ar fi refuzat să aprobe transportul pacientului în străinătate.
Îngrijorare în privința stării de sănătate a lui „Il Luce”
Din câte se pare, doctorii au considerat că o deplasare în străinătate a antrenorului în acest moment ar reprezenta un pericol pentru starea de sănătate și așa șubredă a acestuia.
Așadar, se pare că problemele de sănătate ale selecționerului Mircea Lucescu ar fi mai grave decât se credea inițial. Antrenorul Naționalei de fotbal a României a fost din nou internat la începutul acestei săptămâni, la Spitalul Universitar din Capitală, iar medicii îi supraveghează permanent starea.
M. Lucescu, „monitorizat în permanență” de medici
„Situația lui Mircea Lucescu este gravă, fiind monitorizat în permanență” – notează și GSP.ro, în baza unor surse medicale cu care jurnaliștii publicației au discutat marți dimineață.
Potrivit informațiilor GSP.ro, Mircea Lucescu ar fi vrut să plece săptămâna trecută în Belgia, pentru a face un control amănunțit, după toate problemele de sănătate din ultima perioadă, dar pentru că starea de sănătate i s-a agravat, această variantă nu s-a mai concretizat.
Antrenorul echipei naționale a României s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultima perioadă. La finalul anului 2025, el a acuzat probleme cardiace și s-a internat pentru investigații amănunțite. În luna decembrie, problemele de sănătate s-au complicat din cauza gripei. Astfel că, la începutul lui 2026, a ajuns din nou în spital. Ar fi fost vorba despre o gripă severă, cu febră mare, care nu ceda sub nicio formă la antibiotice. În cele din urmă, a răspuns la tratament și s-a simțit mai bine, astfel că s-a externat din spital. Din păcate, despre Mircea Lucescu s-a aflat că a ajuns din nou în grija medicilor, la începutul acestei săptămâni.
Până la această oră nici familia lui Mircea Lucescu nu a oferit vreo informație despre starea antrenorului și nici Federația Română de Fotbal (FRF) nu a venit cu vreo precizare despre situația medicală a selecționerului.

