Ultima Oră

Noi scumpiri la benzină și motorină. Care sunt prețurile duminică, 3 mai

Redactor Online Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Vești proaste pentru șoferii din România! Prețurile la carburanți s-au scumpit din nou, duminică, 3 mai.

Prețurile la carburanți continuă trendul ascendent din ultimele zile

Prețurile la carburanți au crescut duminică, 3 mai, continuând trendul ascendent din ultimele zile. Majorările sunt moderate, de 1–2 bani pe litru, însă nivelurile rămân ridicate, cu impact direct asupra costurilor de transport și consumului zilnic, informează antena3.ro.

Un litru de motorină standard se vinde, în medie, cu 9,8 lei, în timp ce benzina standard a ajuns la 9,01 lei/litru. Pentru variantele premium, șoferii plătesc și mai mult: motorina premium costă 10,59 lei/l, iar benzina premium a urcat la 9,64 lei/litru.

Scumpirile au avut loc chiar în primele zile ale lunii, iar valorile afișate la stațiile de alimentare indică o nouă rundă de majorări. Această evoluție vine după o perioadă în care prețurile au fluctuat, însă tendința generală rămâne una de creștere.

Lipsuri temporare în benzinării

Unele benzinării din România se pot confrunta cu situaţii de indisponibilitate a carburanţilor, din cauza cererii, dar acestea sunt situaţii punctuale şi de scurtă durată, staţiile fiind realimentate rapid, potrivit reprezentanţilor OMV Petrom.

„În unele staţii pot apărea temporar situaţii de indisponibilitate a produsului. Acestea sunt efecte punctuale şi de scurtă durată, staţiile fiind realimentate rapid. Preţurile curente la pompă reflectă atât limitarea adaosului în activitatea de distribuţie, cât şi în activitatea de rafinare, precum şi avantajele generate de modelul de business integrat. Această evoluţie a generat o creştere accelerată a cererii”, au declarat, la solicitarea Agerpres, reprezentanţii OMV Petrom.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.