
Leul continuă să se deprecieze în fața monedei unice europene. Euro a crescut, joi, 30 aprilie, până la 5,1417 lei, după ce miercuri, 29 aprilie, a depăşit pragul de 5,10 lei, pentru prima dată în ultimul an.
Euro a ajuns, joi, la 5,1417 lei, conform cursului de referință anunţat de Banca Naţională a României (BNR).
Moneda euro a atins astfel un nou record istoric, de 5,14 lei, în creștere cu 0,04 lei față de ziua precedentă, când a fost depășit pragul psihologic de 5,10 lei.
De asemenea, leul a pierdut teren și în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,3965 lei, în creștere cu 3,70 bani, comparativ cu ziua de miercuri, când s-a situat la 4,3595 lei.
Euro trecuse miercuri pragul de 5,1 lei
Euro a început să crească încă de miercuri, 29 aprilie. S-a întâmplat pe fondul crizei politice, și – după cum au remarcat cei mai mulți – chiar în ziua în care în Parlament a fost citită moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă de către PSD și AUR, moțiune ce urmează să fie supusă votului marțea viitoare, pe 5 mai.
Cursul euro/leu a continuat să crească pe piaţa interbancară şi joi, 30 aprilie, până la 5,14 lei. În prima parte a zilei, moneda europeană ajunsese la 5,14 lei, ulterior a scăzut la 5,13 lei, iar după ora 11 se situa la 5,1260 – 5,1390 lei, potrivit romaniatv.net.
Precedentul record al euro la cursul BNR a fost de 5,12 lei şi a fost atins în luna mai a anului trecut. Mai precis pe 8 mai 2025. Recordul a fost înregistrat în contextul prezidențialelor, în care Nicușor Dan și George Simion au intrat în turul al doilea al scrutinului pentru Cotroceni, după anularea alegerilor, în decembrie 2024. Acum acel nivel de 5,12 lei/euro a fost depășit, ceea ce marchează un nou maxim istoric.

