Ultima Oră

VIDEO. Operațiunea „Jupiter”, descinderi de amploare. Se fac 185 de percheziții, în peste 70 de dosare

Jurnalist Social și Actualitate 3 min de citire
Publicat la:

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice și procurorii de la Parchetul General fac luni, 27 aprilie, nu mai puțin de 185 de percheziţii în 76 de dosare ce vizează încălcări ale legislației privind drepturile de proprietate intelectuală.

E vorba despre acțiuni operative comune ale Politiei Române și ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (Parchetul General).

Oamenii legii fac 185 de percheziții în cadrul „Operațiunii Jupiter”

„Astăzi, 27 aprilie, în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, celebrată în fiecare an la 26 aprilie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, sunt desfășurate acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală”, a transmis IGPR, luni, într-un comunicat.

Vor fi puse în aplicare 25 de mandate de aducere

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, sub supravegherea procurorilor de caz, derulează acțiuni de administrare a probatoriului în 76 de dosare penale, în care vor pune în aplicare 185 de mandate de percheziție domiciliară, 25 de mandate de aducere, precum și măsuri de instituire de sechestre asigurătorii și indisponibilizări de bunuri, „pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale la regimul drepturilor de proprietate intelectuală și pentru protejarea mediului de afaceri de activitățile ilegale și de practicile neconcurențiale”.

„Activitățile vizează în principal infracțiunile prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și orice alte infracțiuni în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală”, potrivit IGPR.

Totodată, a mai transmis IGPR, „la nivelul a 17 unități teritoriale de poliție, se desfășoară acțiuni de verificare și constatare în flagrant delict a infracțiunilor din acest domeniu” .

„Menționăm că protecția drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă unul dintre obiectivele instituționale strategice asumate la nivelul structurilor de aplicare a legii din România, în conformitate cu obiectivele și prioritățile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.272/2023 privind aprobarea Strategiei naționale în domeniul proprietății intelectuale 2024-2028 și a Planului de Acțiune în domeniul proprietății intelectuale 2024-2028, activitățile desfășurate în domeniu având caracter de continuitate” – se precizează în comunicatul Poliției Române.

Ce vizează dosarele

Precizări cu privire la cele 185 de percheziții ce se derulează luni, la nivel național, în cadrul Operațiunii „Jupiter” au venit și de la Parchetul General.

„Dosarele instrumentate vizează, în principal, infracțiuni prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, precum și de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, dar și alte fapte penale conexe acestui domeniu” – se menționează într-un comunicat al Parchetului General.

Scopul perchezițiilor

Perchezițiile domiciliare au ca scop principal strângerea de probe necesare „pentru aflarea adevărului în cauzele în lucru și pentru documentarea activității infracționale, urmărind în concret identificarea bunurilor, documentelor sau sistemelor informatice relevante pentru anchetă, descoperirea și conservarea probelor, stabilirea persoanelor implicate și a modului de operare, recuperarea eventualelor bunuri sau sume provenite din activități ilegale, precum și tragerea la răspundere penală a persoanelor cercetate” – mai precizează reprezentanții Parchetului.

Operațiunea „Jupiter” are ca scop coordonarea și intensificarea acțiunilor la nivel național, în vederea combaterii infracționalității grave și organizate, inclusiv în domeniul proprietății intelectuale, acesta fiind un domeniu prioritar de acțiune al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române – transmit autoritățile.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.