La Universitatea din București, un curs programat într-o sală cu 21 de locuri a adunat 35 de studenți la prima oră. Povestea vine de la Ionela Băluță, profesoară la Facultatea de Științe Politice și decan al facultății între 2016 și 2019, care a scris marți, într-o postare publică pe Facebook, că situația se repetă la peste jumătate dintre cursurile ei. Un student al universității confirmă pentru Național: sălile sunt prea mici, iar la multe cursuri o parte dintre colegi stau în picioare, pentru că nu mai au unde să se așeze.
Fosta decană nu vorbește din afara sistemului. A condus o facultate, știe cum se împart banii și cum se aprobă posturile. Tocmai de aceea, ce a scris ea merită citit ca un raport din interior, nu ca o simplă nemulțumire.
Cum arată un curs la Universitatea din București în 2026
La cursul descris de Băluță, studenții s-au așezat unde au găsit loc, inclusiv pe masa-catedră. O sală mai mare nu exista. Programul e împărțit între cinci locații diferite din oraș, așa că studenții se mută dintr-un capăt al Bucureștiului în altul, pe un transport în comun pe care profesoara îl ironizează fără menajamente.
Studentul care ne-a confirmat situația, anul 1 Master, la Facultatea de Litere , a cerut să nu-i publicăm numele.. Din ce spune acesta, cine nu ajunge din timp la curs își ia notițele sprijinit de perete. Pe lângă asta, menționează că este ,,printre cei norocoși,‘‘ că nu trebuie sa se mute de colo-colo pentru cursuri, având orele în aceeși clădire.
Facultățile plătesc chirie pentru spațiile universității
Problema banilor e cea care transformă înghesuiala într-un scandal administrativ. Potrivit profesoarei, rectoratul de la Universitatea din București a introdus anul acesta o taxă de închiriere pentru spațiile din universitate. O facultate poate organiza gratuit cel mult două evenimente pe an. După aceea, plătește.
Când facultățile cer mai multe săli, răspunsul de la rectorat ar fi, potrivit lui Băluță, să le închirieze pe banii lor. Iar banii aceia sunt deja mai puțini, pentru că, spune fosta decană, rectoratul reține 30% din veniturile fiecărei facultăți. Urmează deficitul, iar deficitul se plătește cu posturi care nu mai sunt scoase la concurs și cu analize de eficiență economică tot mai dure.
Dacă mecanismul funcționează așa cum îl descrie profesoara, facultățile sunt prinse într-un cerc fără ieșire. Le lipsesc sălile, plătesc ca să le folosească, iar din ce rămâne nu-și mai permit profesori noi. Niciun regulament nu face din asta o politică academică.
Universitatea din București și-a trecut criza în strategia 2024-2028
Lipsa spațiilor nu e un secret. Universitatea din București a trecut-o la puncte slabe în Strategia de dezvoltare 2024-2028, unde vorbește despre o criză de spațiu provocată de programul amplu de consolidare și renovare. Cel mai mare șantier e Palatul Universității, din care mai multe facultăți au fost relocate. Într-un raport din 2024, universitatea recunoștea că deficitul de spații nu i-a permis să găzduiască toate activitățile lor în clădiri proprii.
Pe 1 octombrie, Universitatea din București a inaugurat sediul restaurat al Facultății de Istorie, după lucrări începute în ianuarie 2023 și o finanțare de peste 84 de milioane de lei. Noul sediu are 20 de săli de predare, pentru o singură facultate din cele 20 ale universității. La admiterea din această vară, UB a scos la concurs peste 20.000 de locuri.
Șantierele sunt necesare, iar clădirile trebuiau consolidate. Dar renovarea explică de ce lipsesc sălile. Nu explică de ce, exact acum, facultățile sunt taxate pentru cele care au rămas.
Când nu ai scaun, nu mai ai nici obligația să vii
Băluță trage și o concluzie pe care conducerea ar trebui să o ia în serios. Un profesor nu poate sancționa absența unui student de la Universitatea din București care oricum n-ar avea loc în sală. Așa că prezența nu se mai cere. Nicio decizie oficială n-a schimbat regula, a schimbat-o lipsa scaunelor.
Studenții nu au nici spații în care să stea între cursuri. Profesorii nu au birouri pentru lucru sau pentru ședințele de mentorat. „Vise, taică”, scrie fosta decană, iar fraza care urmează descrie mai bine decât orice cifră viața de zi cu zi în facultate: „Ne înghesuim pe unde putem, stăm pe holuri.” La alte facultăți, atât profesorii, cât și studenții, beneficiază de astfel de spații.
De ce toți tac și nu vorbesc
Profesoara se întreabă de ce nimeni nu vorbește public, deși toată lumea comentează pe la colțuri. Pune tăcerea pe seama fricii și a lehamitei, apoi admite că nici ea nu are un răspuns sigur. Își încheie postarea cu speranța că studenții vor urma exemplul celor din Franța și Spania.
În Franța, protestele au pornit pe 25 septembrie din licee și s-au extins în universități, cu aproximativ 30 de campusuri blocate. Revendicările seamănă izbitor cu cele de la Universitatea din București: clase supraaglomerate, finanțare slabă, profesori care lipsesc. Mișcarea franceză a degenerat însă în violențe, cu peste 600 de oameni reținuți. Ce merită luat de acolo nu sunt ciocnirile, ci decizia de a nu mai accepta în tăcere o sală în care nu ai unde să stai.
Fosta decană scrie că este scandalos să pretinzi că faci educație fără un minim de condiții materiale și să mai ceri și rezultate. Câtă vreme studenții ascultă cursurile în picioare, asta clar nu mai poate fi o universitate de top.
