Ultima Oră

VIDEO. Supraviețuitor al accidentului devastator din Timiș, dezvăluire șocantă: „Volanul s-a blocat”

Jurnalist de Investigație Justiție 3 min de citire
Publicat la:

La o zi de la producerea accidentului cumplit de pe DN6, din Timiș, în urma căruia șapte oameni au murit și trei au fost răniți, apar noi detalii tulburătoare.

Unul dintre supraviețuitorii accidentului în care care a fost implicat microbuzul în care se aflau suporteri ai echipei PAOK Salonic ar fi spus că volanul autovehiculului s-ar fi blocat în timpul depășirii, din cauza sistemului Lane Assist – de asistență în bandă (proiectat pentru a reduce riscul de accidente cauzate de părăsirea neintenționată a benzii de rulare).

Ce i-a spus unul dintre supraviețuitori unui medic grec

Un medic grec a luat legătura cu unul dintre supraviețuitorii accidentului, iar acesta i-a mărturisit că volanul s-a blocat în timpul depășirii, din cauza sistemului Lane Assist al mașinii.

După cum s-a aflat deja și au arătat și imaginile șocante surprinse de o cameră de bord, microbuzul în care se aflau suporterii echipei PAOK a intrat într-o depășire și s-a izbit de un TIR care venea din sens opus.

Vizibil șocat, medicul Dimitris Koukoulas a declarat că unul dintre răniți i-a spus că volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza sistemului Lane Assist, potrivit stiripesurse.ro.

„Volanul s-a blocat în timpul depășirii din cauza lane assistant”, i-ar fi spus unul dintre suporterii PAOK răniți medicului grec, după cum acesta a dezvăluit într-un interviu acordat ERT.

Totuși, rămâne de stabilit în urma unei anchete dacă într-adevăr s-a întâmplat acest lucru.

Ce este Lane Assist și cum funcționează acest sistem

Lane Assist este un sistem de asistență pentru șofer conceput să prevină părăsirea accidentală a benzii de rulare. Sistemul folosește o cameră video montată de obicei în zona oglinzii retrovizoare pentru a monitoriza marcajele de pe drum, și funcționează în două moduri principale:

– Pasiv (Lane Departure Warning): Te avertizează prin semnale sonore, vizuale sau vibrații în volan dacă mașina se apropie prea mult de linia de demarcare fără ca tu să fi semnalizat.

– Activ (Lane Keep Assist): Dacă nu reacționezi la avertizări, sistemul intervine direct asupra direcției (sau uneori asupra frânelor) pentru a readuce mașina în centrul benzii.

Accidentul groaznic din Timiș în care a fost implicat microbuzul cu suporteri ai PAOK Salonic

În microbuzul implicat în accidentul cumplit ce a avut loc în Timiș, marți, 27 ianuarie, se aflau suporteri ai echipei PAOK Salonic – a scris presa din Grecia.

În urma impactului violent, șapte oameni (șoferul microbuzului și șase pasageri ai acestuia) au murit și trei au ajuns la spital, răniți, fiind vorba tot despre pasageri din microbuz.
Ministrul Rogobete, detalii despre starea răniților

Miercuri dimineață, 28 ianuarie, ministrul Sănătății Alexandru Rogobete a anunțat detalii despre starea celor trei supraviețuitori ai accidentului din localitatea Lugojel, județul Timiș. E vorba despre doi tineri de 20 de ani și de un alt bărbat în vârstă de 28 de ani.

„Am fost în contact direct cu ministrul Sănătății din Grecia, având în vedere că persoanele implicate sunt cetățeni greci, pentru coordonarea situației și informarea corectă a autorităților.

La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara au fost transportați 3 pacienți de sex masculin, cu vârste de 20, 20 și 28 de ani. După evaluarea completă în UPU, aceștia au fost internați astfel:

• 1 pacient la Politraumatologie (Casa Austria) – politraumatisme multiple și contuzii pulmonare bilaterale
• 1 pacient la Ortopedie – fractură aripă sacrată
• 1 pacient la Neurochirurgie – hemoragie subarahnoidiană minimă și policontuzii

În urma stabilizării și evaluărilor medicale, pacienții sunt în prezent stabili hemodinamic, sub monitorizare continuă și tratament de specialitate. Situația medicală rămâne dinamică și este atent supravegheată de echipele medicale”, a transmis, între altele, Alexandru Rogobete, într-un mesaj postat pe Facebook.

Vehiculul, care transporta 10 pasageri, plecase din Grecia și se îndrepta spre Franța, unde suporterii intenționau să asiste joi la meciul din Europa League dintre PAOK și Lyon, potrivit ekathimerini.com.

Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional!

 

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.