Această lege mandatează statele membre ale Uniunii Europene să restaureze habitatele naturale – păduri, pășuni, râuri și lacuri. Obiectivele sunt ambițioase: 30% de restaurare până în 2030, 60% până în 2040 și 90% până în 2050. Legiuitorii progresiști au adus pentru prima dată legea în atenția Parlamentului European în iunie 2022.
În cele din urmă, în februarie 2023, a fost adoptată cu 329 de voturi pentru, 275 împotrivă și 24 de abțineri. Pentru o vreme, totul părea să fie bine. Apoi, la 25 martie anul acesta, patru state membre și-au retras sprijinul, în timp ce alte patru s-au abținut, relatează Modern Diplomacy. Proiectul a căzut. Acum nu mai este pe ordinea de zi și a fost amânat pe termen nedefinit.
Agricultorii europeni nu acceptă agenda verde
Cei care susțin legea reprezintă nucleul lobby-urilor și activiștilor ecologiști și de mediu. Adică stânga progresistă. Opozanții – cohortele de grupuri de cetățeni conservatori, de centru-dreapta, cu participarea importantă a agricultorilor europeni – denunță o agendă verde prea agresivă. Aici este prima falie care a fisurat ținta adoptării. Și este consecința ecologismului progresist, cu măsuri radicale neacceptate de fermieri.
Susținerea democratică, populară și legitimitatea proiectului nu a rezistat calculelor de mâna a doua într-un climat deja tensionat, iar sprijinul politic al agricultorilor europeni era esențial. Mesajul este clar: fermierii nu sunt de partea ecologiștilor. În schimb, s-au alăturat taberei opoziției, declanșând proteste.
Activiștii și elitele nu înțeleg problemele cetățenilor
Lucrurile s-au schimbat rapid în rău. Calculul este simplu: stagnarea economică, inflația, războiul din Ucraina și migrația populațiilor au depășit capacitatea de absorbție a șocurilor pentru cetățenii europeni. În acest context, participarea la refacerea naturii și la ecologie părea un lux idilic.
În plus, îmbrățișarea agendei acestei legi în actualul climat electoral – alegerile europarlamentare – ar putea deveni, în cel mai bun caz, o dovadă de naivitate politică și, în cel mai rău caz, un bilet cu sens unic spre uitare. Așadar, iată a doua fisură în planul proiectului. Fuga de la risc la siguranță și lăsarea calculelor politice pe termen scurt să înlocuiască viziunea pe termen lung s-au dovedit a fi ordinul de marș predominant.
Impasul actual nu este o dovadă a beneficiilor refacerii naturii pentru societate și ecologie, ci mai degrabă o dovadă a incapacității activiștilor și elitelor de a înțelege problemele cetățenilor UE.
