Propunerea recentă a Comisiei Europene privind un pachet legislativ destinat reducerii dependenței de companiile din Statele Unite și China riscă să rămână una dintre cele mai mari iluzii din istoria modernă a blocului comunitar.
Bruxelles-ul încearcă să recupereze un decalaj de decenii folosind arme administrative în locul motoarelor de inovare.
De la stocarea datelor critice pe servere controlate de companii americane (precum Amazon Web Services, Microsoft Azure sau Google Cloud), până la dependența de microcipurile taiwaneze sau de tehnologiile hardware chinezești, Europa a devenit un continent de consumatori digitali, nu de creatori.
Pachetul de suveranitate tehnologică propus de Comisie își propune să schimbe această paradigmă. Obiectivele sunt clare și, teoretic, lăudabile: stimularea producției interne de semiconductori, crearea unor alternative europene sigure de cloud și dezvoltarea unor modele de inteligență artificială aliniate la „valorile europene”. Problema fundamentală nu rezidă însă în bunele intenții, ci în deconectarea flagrantă dintre ambițiile politice și realitățile economice ale continentului.
Radiografia eșecului
Nicio companie europeană de tehnologie nu dispune de capitalul necesar pentru a concura direct cu giganții din Silicon Valley.
În domeniul inteligenței artificiale, Bruxelles-ul a ales o abordare paradoxală: a reglementat tehnologia înainte de a o produce. AI Act funcționează în realitate ca o barieră majoră în calea inovației autohtone. În timp ce startup-urile din SUA și China beneficiază de bugete colosale și de un cadru de reglementare permisiv ce le permite să testeze rapid modele lingvistice mari (LLM), cercetătorii și antreprenorii europeni sunt sufocați de obligații de conformitate extrem de complexe și costisitoare.
European Chips Act și-a propus dublarea cotei de piață a UE în producția de semiconductori până la 20%. S-au alocat subvenții publice pentru a convinge companii străine, cum ar fi Intel sau TSMC, să construiască fabrici pe pământ european, în special în Germania. Aceasta nu este suveranitate, ci dependență subvenționată. Fabricile construite în Europa vor depinde în continuare de proprietatea intelectuală americană și de materiile prime controlate în mare parte de China.
În loc să urmărească o autarhie tehnologică imposibilă, Bruxelles ar trebui să adopte o strategie de „interdependență rezilientă” – securizarea lanțurilor de aprovizionare prin parteneriate strategice diverse (friend-shoring).
