Când Ilie Bolojan a decretat, pentru luna august, stare de alertă la nivel național în domeniul energetic, am crezut cu toții că este prudență administrativă, poate chiar exces de precauție. Dar, ce s-a întâmplat marți, 11 august, ne arată că alta e prognoza corectă: România se apropie, pas cu pas, de un blackout pe care nimeni de la vârful statului nu vrea să-l prevină, doar să-l gestioneze prin comunicate sforăitoare.
România a fost adusă în situația neverosimilă în care, în plină vară, statul își roagă cetățenii să consume mai puțină electricitate, producția internă s-a prăbușit, importurile au explodat și tot sistemul energetic seamănă cu un tablou căruia USR și PNL i-au scos siguranțele și unii ca Buzoianu se întreabă de ce mai pâlpâie lumina.
Liberalizarea pieței, ghilotina sectorului energetic
În ultimii șase ani am avut trei scumpiri majore ale facturii la curent. Șase ani în care la Palatul Victoria s-au perindat premieri liberali și social-democrat, dar cu USR înfipt adânc, tot timpul, în structura de conducere a statului.
Cu fiecare rundă de scumpiri, ni s-a spus că liberalizarea pieței este inevitabilă, că „nu se poate altfel”. În scurt timp, oamenii au început să vadă despre ce-i vorba și, vorba sindicaliștilor din energie, cum e Nelu Roșca, de la Termocentrala Turceni, politicienii s-au înfruptat din afaceri cu certificate verzi. O schemă promovată, finanțată și aplaudată de Bruxelles, care prin asta a dorit să arunce în aer sistemul energetic național.
Așa am ajuns la rezultatul din 2026: cea mai gravă criză energetică din ultimii 35 de ani. Localități întregi din România au fost lăsate fără apă curentă, motorina e aproape 11 lei litrul, iar deasupra tuturor, ca o sabie suspendată, stă amenințarea unei căderi masive de tensiune. Când te gândești că vine iarna, cu facturile la gaze și mâncare…
Rădăcina crizei: capitularea din 2021
Ca să înțelegem cum s-a ajuns aici, trebuie să ne întoarcem la momentul în care România a negociat PNRR-ul și și-a asumat cele mai agresive ținte de decarbonizare din toată Uniunea Europeană. În toată această poveste un singur nume trebuie reținut, cel al ministrului Cristian Ghinea. În numele României, Ghinea și-a asumat, în fața Bruxellesului, angajamentul de a scoate din funcțiune aproape 3.000 MW de capacitate pe cărbune; vorbim de coloși energetici care, decenii la rând, au ținut sistemul în picioare exact atunci când hidro, nucleara sau eolianele cădeau brusc din cauza vremii.
Să traducem această cifră pentru cei care nu sunt familiarizați cu jargonul energetic: 3000 MW înseamnă echivalentul a trei reactoare nucleare (peste ce avem la SNN). Trei reactoare pe care Ghinea le-a închis cu o semnătură. Trei reactoare pe care le-am sacrificat pentru ca România să fie „verde” și să primească aplauze de la Bruxelles.
La Bruxelles, în fața Comisiei Europene, Ghinea nu a negociat, a fost o capitulare totală. Mai crede cineva că lui Ghinea i-a păsat de interesele țării, că s-a gândit vreun moment la securitatea energetică? Băi, oare cu ce înlocuiești ceea ce închizi?! Niciun moment, pentru că mintea USR-istului de serviciu la Guvern este convinsă că energia este o ecuație care se rezolvă în PowerPoint. Ghinea și cei care acum cinci ani i-au ținut spatele cred și azi că închizi o centrală pe cărbune, scrii în plan că vei pune în loc capacități fotovoltaice și eoliene și consideri problema rezolvată.
Soarele nu produce noaptea, vântul nu bate la comandă, iar apa nu curge în funcție de graficele întocmite la Bruxelles, dar cui pasă?
Niciun alt stat din Uniune nu și-a închis capacitățile pe cărbune în ritmul în care a făcut-o România. În timp ce la București ordinul era „închideți minele, disponibilizați oamenii”, la Varșovia și la Berlin se derulau programe de redeschidere și retehnologizare a exploatărilor miniere. Azi, Germania și Polonia scot o parte semnificativă din energie tocmai din cărbune. România, „elevul eminent” al decarbonizării, stă cu lumina stinsă.
Și, de ce se întâmplă toate acestea acum, în plin război la graniță, când vulnerabilitatea energetică a României ține de securitate națională?
Bolojan a apăsat pe accelerație: închideți tot!
În martie 2026, Guvernul Bolojan a adoptat OUG 20 privind decarbonizarea sectorului energetic, act prin care premierul a desființat și închis mai multe capacități pe cărbune. Practic, Ilie „Sărăcie” a continuat, cuminte, linia trasată de USR prin Ghinea.
Iar marți, 11 august, a picat „bomba”: Nuclearelectrica a intrat în procedura de oprire a Unității 2 de la Cernavodă (Unitatea 1 e deja „la odihnă”, din 28 iulie). Explicația oficială: Dunărea a scăzut, apa de răcire nu mai ajunge. Bine, s-o acceptăm, măcar parțial. Dar, la finalul acestei luni, tot conform angajamentelor asumate de Ghinea în fața Comisiei Europene, urmează să se pună lacătul și pe ultimul grup rămas activ la Turceni. Practic, exact în lunile în care nuclearul cedează în fața secetei, ni se cere să închidem și rezerva de cărbune care ar fi trebuit să acopere golul.
S-a gândit cineva că vom ajunge aici sau acesta a fost scopul de la bun început? O întrebare la care Bolojan și toți cei care s-au legat de scaunele din Palatul Victoria, deși Parlamentul i-a demis prin vot covârșitor, trebuie să răspundă: dacă știi că sistemul energetic este vulnerabil, de ce continui să scoți din funcțiune capacități de producție?
Tăcerile de la vârful statului
USR ne-a terorizat în ultimii cu teoria conform căreia liberalizarea pieței, tranziția verde, decarbonizarea și renunțarea la producția convențională sunt inevitabile, necesare și, desigur, benefice pentru România. Românului i s-a cerut răbdare, apoi i s-a cerut să plătească mai mult, apoi să consume mai puțin, iar acum începe să i se explice că trebuie să fie și recunoscător dacă se mai fabrică lumânări.
Unde e Bolojan în toată această poveste? L-ați auzit, în ultimele zile, cu o explicație coerentă, cu un plan? Subordonații lui produc gafe, pe bandă, iar premierul demis se ascunde în spatele „grelei moșteniri”. Dar, este moștenirea pe care chiar aliații lui de la USR au construit-o, decizie cu decizie, la Bruxelles.
Radu Miruță – ministru la Apărare și Energie – tace la fel de convenabil. A dragat un braț al Dunării, a aruncat în aer o stâncă din albie, s-a lăudat public cu progresul de 2 centimetri și atât! Când propria colegă de partid, Diana Buzoianu, sugerează că efortul respectiv nu a rezolvat mare lucru, Miruță nu-și găsește cuvintele. Radule, nu ne spui și nouă cât a costat „bătălia” cu stânca de pe Dunăre? Cât ai dat pentru dragarea Dunării? Cine a luat banii? Care firme au „operat”? Transparența e un cuvânt care vă spune ceva, democraților de rit nou din USR?
S-au acoperit de Codul Penal
Cine răspunde pentru toate astea? Probabil nimeni. Nu întâmplător, în 2014, ministrul de atunci al Justiției, Cătălin Predoiu, a avut grijă ca infracțiunea de subminare a economiei naționale să dispară din Codul Penal.
Așa se explică, poate, liniștea cu care actuala clasă politică traversează o criză pe care chiar ea a construit-o, cărămidă cu cărămidă, negociere cu negociere, de la Bruxelles până la Cernavodă.
