Un șantier nuclear ridicat pe țărmul Mediteranei, în Egipt, riscă să producă unde de șoc la peste 2.000 de kilometri distanță, în inima Uniunii Europene. Nu pentru că la El Dabaa s-ar fi produs un accident nuclear, ci pentru că documente interne apărute recent ridică întrebări incomode despre calitatea lucrărilor, respectarea regulilor de siguranță și modul în care Rosatom își gestionează unul dintre cele mai importante proiecte internaționale.
Iar problema pentru Europa este simplă: aceeași companie rusă construiește în Ungaria reactoare bazate pe aceeași tehnologie.
Potrivit unor documente interne obținute de Ben Makuch și prezentate de POLITICO, Autoritatea egipteană pentru Centrale Nucleare a trimis, la 4 iunie, o scrisoare confidențială unui director Rosatom în care semnalează „defecte” la mai multe unități ale centralei El Dabaa și încălcări ale „culturii de siguranță nucleară” pe șantier. Tonul documentului este neobișnuit de dur. La un moment dat apare chiar acuzația de „neglijență deliberată” din partea unui responsabil de proiect.
Documentele au ajuns la publicația americană pe o cale la fel de neobișnuită: prin intermediul unui oficial din serviciile de informații, care a solicitat anonimatul. Până acum, materialele nu fuseseră făcute publice.
Betonul care începe să spună o poveste
Scrisoarea autorității egiptene este tehnică, dar ceea ce descrie nu poate fi redus la simple neînțelegeri între constructor și beneficiar.
Sunt menționate „defecte grave de beton” reapărute pe șantier: goluri în spatele placării metalice a Unității 4, probleme la plăcile de fundație ale Unităților 1, 2 și 3, a căror remediere ar fi durat aproximativ un an, precum și fisuri în peretele cilindric al clădirii reactorului Unității 4.
Într-un proiect nuclear, asemenea probleme capătă inevitabil o altă greutate decât pe un șantier obișnuit. Nu vorbim despre finisaje sau întârzieri cosmetice, ci despre structuri care trebuie să funcționeze zeci de ani într-un domeniu în care toleranța pentru improvizație ar trebui să fie aproape zero.
Dar partea poate și mai delicată a documentului nu privește betonul, ci raportarea lucrărilor. Autoritatea egipteană acuză Rosatom de „metode înșelătoare” și chiar de „lucrări fictive”, prin care proiectul ar fi fost prezentat ca depășind pragul de 50% din execuție, în timp ce o inspecție vizuală ar fi arătat că principalele clădiri se aflau încă în faza construcțiilor subterane.
Dacă această discrepanță se confirmă, problema nu mai este doar inginerească. Devine una de încredere. La un proiect de zeci de miliarde de dolari, diferența dintre ceea ce există efectiv pe șantier și ceea ce apare în rapoarte spune ceva despre cultura instituțională a constructorului.
Alcool, permise falsificate și un accident care trebuia raportat
Scrisoarea intră apoi într-o zonă care poate părea secundară în raport cu tehnologia nucleară, dar care spune mult despre disciplina unui asemenea șantier.
Autoritățile egiptene reclamă muncitori surprinși cu băuturi alcoolice, deși acestea sunt interzise în incintă, permise falsificate folosite pentru acces neautorizat și filmări realizate pe șantier care au ajuns pe rețelele sociale, afectând reputația proiectului.
Cel mai grav caz descris privește însă un accident de muncă. Un angajat care suferise o fractură deschisă ar fi fost transportat cu un vehicul privat, nu cu o ambulanță echipată corespunzător. Autoritatea egipteană interpretează episodul drept o posibilă încercare deliberată de a ascunde incidentul și cere respectarea procedurilor de siguranță și a obligațiilor de raportare.
Luate separat, unele dintre aceste episoade ar putea fi catalogate drept probleme de șantier. Privite împreună, ele conturează însă ceva mai serios: întrebarea dacă regulile de siguranță sunt tratate ca principii obligatorii sau ca obstacole administrative care pot fi ocolite atunci când încurcă ritmul lucrărilor.
Când propriul audit spune că există o problemă
Acuzațiile venite din partea egipteană ar fi putut fi privite drept expresia unei dispute comerciale dure între beneficiar și constructor. Numai că documentele interne ale Rosatom analizate de POLITICO par să indice probleme similare.
Patru materiale suplimentare descriu întârzieri, dificultăți de calitate și deficiențe de management. Un proiect de audit intern din 2025 avertiza asupra unui „risc semnificativ de neîndeplinire” a obligațiilor contractuale. Pentru Unitatea 1, documentul estima o întârziere de aproximativ 18 luni: termenul ar fi alunecat din septembrie 2028 până în martie 2030.
Rosatom respinge acuzațiile. Compania susține că proiectul beneficiază de un nivel ridicat de organizare a muncii și de atenția constantă a conducerilor de la Moscova și Cairo, precum și a reprezentanților Agenției Internaționale pentru Energie Atomică în momentele importante ale construcției. Compania nu a confirmat însă și nici nu a infirmat primirea scrisorii, iar autoritatea egipteană nu a răspuns solicitărilor de comentarii menționate în material.
Această precauție este importantă: documentele ridică acuzații serioase, dar acuzațiile nu trebuie confundate cu o constatare definitivă privind siguranța reactoarelor.
Și totuși, întrebările rămân.
El Dabaa este mai mult decât o centrală egipteană
Miza devine cu adevărat geopolitică atunci când privim ce reprezintă El Dabaa pentru Rusia.
Proiectul presupune construirea a patru reactoare VVER-1200 și este finanțat printr-un împrumut rusesc de stat de 25 de miliarde de dolari. Este una dintre marile vitrine internaționale ale industriei nucleare ruse și unul dintre instrumentele prin care Rosatom încearcă să-și păstreze influența globală după invadarea Ucrainei.
De la începutul războiului, Moscova și Rosatom au avut un avantaj pe care multe alte sectoare ale economiei ruse l-au pierdut: industria nucleară a rămas mult mai puțin atinsă de sancțiunile occidentale.
Argumentul implicit a fost mereu același: Rosatom trebuie privită înainte de toate ca o companie tehnică, furnizor al unei infrastructuri energetice civile, și nu ca o simplă extensie a statului rus.
Tocmai aici devine cazul El Dabaa incomod. Dacă problemele descrise în documente se confirmă, discuția nu mai privește doar modul în care Rusia construiește o centrală în Egipt. Ea atinge credibilitatea unuia dintre cele mai importante produse de export ale industriei nucleare ruse.
Și acel produs se construiește și în Uniunea Europeană.
De la El Dabaa la Paks: aceeași tehnologie, alte întrebări
Legătura europeană se numește Paks II.
Reactoarele construite în Egipt folosesc tehnologia VVER-1200, aceeași familie tehnologică aflată la baza extinderii centralei nucleare ungare de la Paks. Proiectul, aprobat fără licitație de guvernul Viktor Orbán în 2014, a devenit între timp unul dintre cele mai vizibile simboluri ale relației speciale păstrate de Budapesta cu Moscova.
Primul beton a fost turnat în februarie 2026, iar noul guvern condus de Péter Magyar a anunțat deja reevaluarea contractului. În acest context, informațiile venite din Egipt capătă o greutate pe care, în alte împrejurări, probabil nu ar fi avut-o.
Fostul europarlamentar ecologist Benedek Jávor, unul dintre criticii constanți ai proiectului Paks II, a declarat pentru POLITICO că informațiile privind El Dabaa „vor face parte” din această reevaluare.
Comisia Europeană păstrează, deocamdată, o poziție prudentă. Siguranța nucleară este o prioritate europeană, spune Bruxelles-ul, dar responsabilitatea concretă aparține în ultimă instanță statului membru.
Juridic, răspunsul este corect. Strategic, el lasă însă deschisă întrebarea mai importantă: poate Uniunea Europeană trata un proiect nuclear rusesc exclusiv ca pe o afacere energetică într-un moment în care Rusia poartă un război în Europa?
Rosatom, companie energetică sau instrument de putere?
Aceasta este, de fapt, discuția pe care cazul El Dabaa o readuce în prim-plan.
Royal United Services Institute a avertizat asupra riscurilor relațiilor comerciale cu o companie ale cărei legături cu structurile statului rus au fost documentate și care este implicată în administrarea centralei nucleare de la Zaporojie, ocupată de forțele ruse.
În același timp, faptul că o filială Rosatom poate participa la producerea de combustibil nuclear în Saxonia Inferioară arată cât de complicată este desprinderea Europei de industria nucleară rusă. Gazul poate fi cumpărat din altă parte. Petrolul poate veni pe alte rute. În domeniul nuclear, dependențele sunt construite pentru decenii: tehnologie, combustibil, mentenanță, piese, expertiză și relații contractuale pe termen foarte lung.
O centrală nucleară nu este doar o investiție energetică. Este o relație strategică între furnizor și beneficiar care poate supraviețui mai multor guverne.
Iar acesta este unul dintre motivele pentru care Rosatom a fost atât de importantă pentru politica externă a Kremlinului.
România privește dosarul dintr-o poziție diferită
România nu apare direct în povestea El Dabaa–Paks II. Centrala de la Cernavodă funcționează cu tehnologie canadiană CANDU și se află în afara ecosistemului tehnologic Rosatom. În actualul context geopolitic, acesta este un avantaj strategic despre care se vorbește poate prea puțin.
Dar faptul că România nu depinde de tehnologia nucleară rusească nu înseamnă că ceea ce se întâmplă la El Dabaa sau Paks este lipsit de relevanță pentru București.
Ungaria este un stat vecin, membru NATO și UE, iar o infrastructură nucleară construită cu tehnologie, finanțare și expertiză rusească nu există într-un vid geopolitic. Ea creează relații economice și tehnice care se întind pe zeci de ani și care pot deveni, în anumite circumstanțe, pârghii politice.
Aceasta este poate adevărata lecție a documentelor de la El Dabaa.
Fisurile din beton pot fi reparate. Întârzierile pot fi recuperate. Procedurile pot fi schimbate, iar responsabilitățile pot fi stabilite.
Mult mai greu de reparat este fisura din încredere
Pentru Rosatom, problema egipteană apare într-un moment în care compania încearcă să demonstreze că poate rămâne furnizor nuclear global indiferent de războiul purtat de Rusia în Ucraina. Pentru Europa, întrebarea este și mai incomodă: cât de mult poate fi separată infrastructura nucleară civilă de statul care o finanțează, o construiește și o folosește ca instrument de prezență pe termen lung?
El Dabaa nu oferă încă un verdict asupra Paks II. Dar oferă un motiv serios pentru ca întrebările să fie puse înainte ca betonul turnat astăzi să devină dependența strategică a următoarelor șase decenii.
