
Președintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept „semi-rutină”. Liderul de la Casa Albă a adăugat că „ar putea ieși ceva” din această vizită neanunțată.
„A fost un fel de semi-rutină. Urăsc să îi dezamăgesc pe oameni”, a declarat președintele SUA într-un interviu cu comentatorul conservator Glenn Beck, referindu-se la numeroasele speculații din jurul acestei vizite.
Acesta a subliniat că deplasarea nu a avut nicio legătură cu Iranul sau cu amenințările rusești la adresa NATO.
„Nu a fost acolo pentru niciunul dintre lucrurile pe care le menționați”, a spus el când a fost întrebat despre aceste două subiecte, potrivit CNN.
Șeful CIA, vizită-fulger la Moscova
Directorul CIA, John Ratcliffe, a vizitat marți Moscova, potrivit oficialilor americani. Aceasta a fost prima lui deplasare cunoscută public în capitala Rusiei, conform The Wall Street Journal.
Conform presei americane, Ractliffe a ajuns în capitala Rusiei la bordul unui avion militar de transport Boeing C-17 Globemaster III, care a aterizat pe aeroportul Vnukovo.
Specialiștii au luat în calcul posibilitatea ca Ractliffe să se fi întâlnit cu președintele Putin pentru a-i transmite un avertisment.
Ultima întâlnire comparabilă a avut loc în lunile premergătoare invaziei la scară largă a Ucrainei. Kremlinul a declarat că Ratcliffe nu s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin.
„Au existat contacte cu serviciile de informații”, a declarat reporterilor secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov.
John Ratcliffe nu s-a întâlnit cu Putin
„Nu au existat întâlniri cu președintele Rusiei. Asta e tot ce pot spune pe această temă. Desigur, președintele Putin este informat imediat despre tot”, a adăugat el.
Peskov a făcut aceste comentarii ca răspuns la o întrebare adresată în cadrul conferinței sale de presă zilnice de către un reporter de la ziarul rus Rossiyskaya Gazeta, care a întrebat dacă Vladimir Putin a fost informat despre întâlnirile șefilor CIA și „la ce nivel” au avut loc acestea.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin a fost, de asemenea, întrebat care a fost subiectul discuțiilor cu CIA. „Nu am nimic de adăugat la ceea ce am spus deja pe această temă”, a răspuns Peskov.

